Fitness în cea mai modernă sală din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să se întreţină, au la dispoziţie zeci de aparate, la sala Daso Cado, care funcţionează în cadrul fostei Şcoli Populare de Arte. Preţurile abonamentelor variază între 50 şi 100 de lei, cu reduceri pentru studenţi, elevi şi pensionari. În cadrul sălii Daso Cado puteţi face şi aerobic, masaj, solar, sau vă puteţi prepara o băutură energizantă la barul cu suplimente de nutriţie alimentară.

Dacă vreţi să daţi jos kilogramele în plus, să faceţi culturism de performanţă sau pur şi simplu să vă întreţinţi, trebuie să ştiţi că Daso Cado are, la etajul unu al clădirii în care funcţiona fosta Şcoală Pupolară de Arte, cea mai modernă sală de fitness din oraş.

Acolo puteţi lucra pe aparate profesionale, puteţi face cardio fitness, gimnastică aerobică, gimnastică stepp-aerobică, gimnastică de corecţie, saună, masaj sau solar. De asemenea, vă puteţi prepara o băutură energizantă de la barul cu suplimente de nutriţie alimentară.



Exerciţii în pulbere de apă, la temperatura dorită


Toate exerciţiile se vor efectua sub îndrumarea unui instructor specializat. Preţurile abonamentelor variază între 50 şi 100 de lei, cu reducere pentru elevii, studenţii şi pensionarii care vin până în ora 18.00.

„Clienţii care vin la noi vor putea lucra pe aparate moderne, de cea mai înaltă calitate. Avem zeci de aparate de toate dimensiunile şi pentru toate grupele de muşchi. În vara această, la piscină, la sala de fitness în aer liber, vor putea lucra în pulbere de apă. Pulberea de apă va avea temperatura pe care o doreşte fiecare şi în felul acesta, mişcarea va deveni o plăcere pentru fiecare client. Aparatele acestea sunt aparate pentru piaţa de lux. Sunt produse de noi iar târgoviştenii pot lucra pe ele. Dacă nu erau produse de noi, nu ne permiteam aşa ceva, pentru că e câteva zeci de mii de euro un singur aparat”, a declarat Dorin Petruş, patronul Daso Cado.

Specialiştii Daso Cado recomandă ca înainte de a începe exerciţiile fizice, să consultaţi un medic care să certifice inexistenţa unei boli, care, prin efort fizic, vă poate pune viaţa în pericol.

Sala de fitness este deschisă în fiecare zi, între orele 09.00-22.00, iar sâmbăta este deschis de la 10.00 la 16.00. Duminica este închis.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite