Târgovişte: Mircea Niţă, directorul Festivalului Crizantema de Aur, a fost jurnalist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De trei ani dâmboviţeanul face parte din echipa de organizatori ai festivalului de romanţe, anul acesta fiind directorul evenimentului. Pentru el jurnalismul a fost prima alegere pentru o carieră, lucrând ani de zile în presa locală.

Copilăria şi-a trăit-o în Moreni şi ca pentru toţi cei de acolo viaţa a fost legată de petrol şi de istoria petrolului. „Simţeam mirosul de ţiţei chiar şi în pâine”, mărturiseşte dâmboviţeanul. A ales să meargă pe drumul jurnalismului pentru că cineva de la un ziar local din Dâmboviţa i-a propus o colaborare. „Era foarte greu să intri pe acea vreme în presă, se făceau verificări şi la un moment dat m-au întrebat chiar şi numele stră-stră-bunicilor”, povesteşte dâmboviţeanul.

După ce a terminat facultatea s-a angajat la Clubul Flacăra (Casa de Cultură) din Moreni pe postul de director. „Acolo veneau actori mari de la Teatrul Nottara, Teatrul Buladra, Teatrul Naţional, Teatrul Giuleşti. Sala de 600 de locuri era tot timpul plină. Pentru mine lucrul acesta o să rămână ceva extraordinar pentru că acum nu mai există un public care să vină şi să preţuiască un spectacol”, povesteşte directorul Festivalului Crizantema de Aur.
A fost director din 82 până în 88. În anul 1985 a fost o întâmplare pe care Mircea Niţă nu a uitat-o nici astăzi. „Într-o seară am fost sunat că arde clubul. Mi-am îmbrăţişat soţia şi băiatul înainte de a pleca de acasa şi le-am spus că nu ştiu când o să ne mai vedem, pentru că eram sigur că o sa fiu arestat. Nu prea se glumea în acea vreme când era vorba de incendii ca cel de la club. Nu m-au arestat şi după vreo şase luni am aflat că nişte băieţi de etnie rromă au produs focul”, îşi aminteşte Mircea Niţă.

Şi-a început cariera de jurnalist

Din 88 până în 2002 a lucrat la un ziar local din Târgovişte. „La revoluţie eram cinci oameni din 18, mulţi speriaţi alegând să plece acasă. Am scos doar noi ziarul, Dâmboviţa Liberă. Regretatul Iozsef Pildner a fost omul care a dus ziarul la televiziune, astfel Dâmboviţa Libera a fost primul ziar din provincie care a fost prezentat pe postul naţional de televiziune”, povesteşte fostul jurnalist. A fost redactor, secretar de redacţie şi într-un final director. „Am avut încredere în oameni şi asta a fost marea mea dezamagire. În momentul în care am plecat din ziar am crezut ca prietenii vor fi alături de mine şi mă vor ajuta să-mi găsesc un loc de muncă. Majoritatea m-au evitat, foarte puţini mi-au rămas alături. Se fereau de mine şi mă simţeam marginalizat şi  privit ca o gânganie, lucru care m-a afectat”, spune dâmboviţeanul. Din acel an până în 2006 a lucrat la un ziar de partid.

A ajuns directorul Festivalului Crizantema de Aur

De trei ani este consilier la Serviciu Cultură Sport Sănătate şi tot de trei ani face parte din echipa de organizatori ai Festivalului Crizantema de Aur. „Anul acesta am fost directorul evenimentului. Este complicat pentru că lucrez cu personalităţi şi lor nu le poţi da ordine. Trebuie să comunici delicat pentru că oamenii sunt mai sensibile şi dacă ai spus un cuvânt greşit, strici tot”, mărturiseşte directorul. Mircea Niţă spune că a fost o responsabilitate enormă pentru că simţea apasarea celor 41 de ediţii de până acum. „Un festival care ajunge la o asemenea vârstă îţi cere calitate şi ţinută artistică. Dacă festivalul şi-a atins menirea aceea de a promova romanţa şi de a face ca acest gen să dăinuie, numai timpul o poate stabili. Dacă noi organizatorii am avut greşeli sper să fim iertaţi pentru că suntem oameni şi numai Dumnezeu poate face lucrurile perfecte”, spune directorul festivalului.

Profil:
Nume. Mircea Niţă
Născut. 23 septembrie 1952. Moreni 
Studii. Facultatea de Jurnalism, Universitatea Ştefan Gheorghiu
Master Administraţie Publică Europeană 
Familie. Căsătorit, un băiat tehnician dentar

Ce-i place:
Îmi place să citesc şi să ascult muzică. Prefer filmele vechi de cinematecă, filmele noastre româneşti: Bădăranii, D-ale carnavalului, filmele lui Nicolaescu, cele care îl au ca erou pe Comisaru Moldovan.

Ce nu-i place:
În general nu-mi plac oamenii care muncesc puţin şi se laudă mult. Detest persoanele care întreabă de bani înainte de a afla ce au de făcut, dar asta nu înseamnă că nu iubesc oamenii. Am lucrat foarte mult cu ei şi întotdeauna am încercat să le fiu apropiat. Când există situaţii de tensiune, încerc să aplanez discuţiiile aşa încât să nu se ajungă la o stare conflictuală. Nu-mi place să fiu minţit.

Întrebări şi răspunsuri:

Care a fost cel mai emoţionant moment de la Festivalul Crizantema de Aur?

Prima seara mi s-a părut magnifică, a fost seara în care au fost în recital interpreţii noştri din Târgovişte: Mariana Luca, Ştefania Chiţulescu, Bogdan Hrestic, Constanţa Ionescu Câmpeanu cu ocazia cărora vreau să le mulţumesc. Seară a fost încheiată de recitalul Corinei Chiriac care ne-a făcut surpriza de a invita alături de ea corul Appassionato al Universităţii Valahia, dirijat de maestrul Florin Badea.


Aţi întâlnit personalităţi pe care nici măcar nu visaţi să le aveţi aproape?
În timpul când eram directorul Clubului Flacăra din Moreni am avut ocazia să cunosc multe personalităţi ale scenei româneşti de la care am avut câte ceva de învăţat. Dem Rădulescu, Vladimir Găitan, Ştefan Radof, Horaţiu Mălăiele, Angela Similea, Mirabela Dauer, Florin Piersic sunt doar câţiva oameni de suflet pentru mine.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite