Târgovişte: Femeile au bani pentru manichiură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Femeile au bani pentru manichiură
Târgovişte: Femeile au bani pentru manichiură

Numărul doamnelor care îşi vopsesc unghiile la o manichiuristă profesionistă este foarte mic la saloanele deschise în acest an, în schimb cele cu vechime îşi păstrează numărul clientelor fidele.

Saloanele de înfrumuseţare cu vechime din municipiul Târgovişte nu sunt afectate de criza economică. „Calitatea materialelor, experienţa angajatelor şi tariful rămas acelaşi de mai bine de un an păstrează clientele fidele. Activăm de zece ani în acest oraş şi nu ne putem plânge că afacere nu merge. Pentru clientele fidele există şi un bonus, pentru o manichiură primeşte gratuit un tratament“, spune Vali Iordache, administratorul salonului „Andreea“.

Sunt şi târgoviştence care au renunţat la răsfăţul saloanelor de înfrumuseţare pentru a economisi un ban. „La mine vin în medie trei persoane pe zi. Majoritatea doamnelor preferă manechiura clasică, dar sunt din ce în ce mai puţine. Am salonul de un an şi până acum a venit un singur bărbat“, povesteşte Elena Smărăndescu, 23 de ani, manichiuristă la salonul Eliana.

Preferă să se îngrijească acasă


O altă tendinţă în ultima vreme este aceea că femeile aleg mai puţin serviciile saloanelor, optând pentru înfrumuseţarea la domiciliu. „Clientele noastre vin în special când au un eveniment în familie şi foarte rar vin doar pentru a-şi răsfăţa mâinile fără un motiv serios“, spune Valeria Radu, 20 de ani, manichiuristă la salonul Trendy.
„Foarte rar vin aici pentru a-mi face manichiura, de obicei mi le îngrijesc singură acasă. Acum am făcut o excepţie pentru că merg la o nuntă şi vreau să arăt bine“, mărturiseşte Denisa, 22 de ani, studentă.
Pentru a da un aspect plăcut mâinilor clientele saloanelor de frumuseţe preferă de cele mai multe ori manichiura clasică.

Vechimea aduce 15 cliente pe zi


„Clientele mele aleg foarte des manichiura clasică, care costă 15 lei, iar dacă vor şi model pe unghii, mai adaugă 5 lei. Toamna aceasta se poartă manichiura franţuzească şi culorile roşu, mov, maro închis şi alb. Sunt şi femei care pun accent pentru frumuseţea mâinilor şi scot din portofel şi 30 de lei, 15 pentru un tratament cu parafină şi 15 pentru manichiură. Ele pot alege şi manichiura spa unde li se face un tratament pentru cuticule care costă 20 de lei“, spune Valeria Radu.

„Avem cliente fidele care vin în fiecare săptâmână. În medie, în jur de 15 pe zi. Ele au ajuns să fie prietenele noastre. Întotdeauna îşi fac ce se poartă, iar toamna aceasta se poartă culorile închise. O pictură pe unghie poate dura o săptămână, dar poate rezista şi o lună, depinde de statutul social al doamnei. Spre exemplu, miresele îşi fac French, iar unghiile false sunt de obicei cu diferite accesorii“, mărturiseşte Alexandra, manichiuristă la Beauty Keira.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite