Fanii Dacia Duster organizează a doua reuniune naţională la Bolboci-Moroieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posesorii de Dacia Duster vor avea întâlnirea anuală de iarnă în weekend-ul 17-19 februarie 2012. Cei care doresc să participe se pot înscrie până pe 7 februarie. Posesorii şi fanii Dacia Duster se vor întâlni în perioada 17-19 februarie la Bolboci-Moroieni, în judeţul Dâmboviţa.

Vorbim de cea de-a doua întâlnire naţională a posesorilor şi fanilor Dacia Duster, organizată de Asociaţia Club Duster şi forumduster.ro.

Cei care doresc să petreacă un weekend de aventură în compania acestor pasionaţi pot găsi mai multe informaţii pe www.asociaţiaclubduster.ro şi www.forumduster.ro, inscrierile fiind deschise până pe 7 februarie.

Ediţia iarnă 2012 a întâlnirii pasionaţilor şi posesorilor Dacia Duster va include şi probe speciale de îndemânare şi viteză pe teren înzăpezit, parade şi caravane pe traseu montat şi ateliere tematice. Participanţilor le-au fost pregătite şi concursuri pe tot parcusul week-end-ului, iar câştigătorii vor primi accesorii originale Dacia Duster.

Dacia a vândut 7.252 de unităţi Duster în 2011 pe piaţa din România. Duster este al doilea cel mai bine vândut model Dacia pe piaţa din România, după Logan, şi liderul segmentului în care activează. Versiunea de top, Laureate, a fost aleasă de 95% dintre clienţi. La capitolul exporturi, Duster a înregistrat 230.000 de unităţi vândute.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite