Eutanasierea porcilor, oprită prin asociere la Picior de Munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panicaţi de desele controale efectuate de inspectorii sanitar-veterinari şi de poliţişti, soldate cu pierderi financiare consistente, negustorii de porci din Picior de Munte, comuna Dragodana au hotărât să se constituie într-o asociaţie profesională.

Cu sprijinul primarului Marin Voinescu, s-au pus bazele Asociaţiei Crescătorilor şi Transportatorilor de Porci din Picior de Munte. „Avem în acest sat peste 80 de persoane care se ocupă cu creşterea şi comercializarea porcilor prin târgurile şi oboarele din judeţ. Din păcate, din cauza legislaţiei, oamenii sunt împiedicaţi de autorităţile sanitar-veterinare să îşi vândă porcii sau să îi transporte dintr-o localitate în alta. Nu puţine au fost cazurile când animalele au fost eutanasiate, iar crescătorii nu au primit niciun fel de despăgubiri. Acum, vor să intre în legalitate, să aibe o organizaţie în cadrul căreia să îşi desfăşoare activitatea”, a declarat pentru „Adevărul de Seară” Marin Voinescu.

Crescătorii merg în oboare pe riscul propriu

De teama amenzilor colosale, oamenii nu au contestat niciunde deciziile luate de veterinari prin care le-au fost autanasiaţi porcii. Au continuat să meargă în oboare la risc. O delegaţie formată din mai mulţi crescători, în frunte cu primarul, a mers la prefectul Iancu Caracota. După ce i-au expus păsurile, oamenii au primit garanţia că vor fi sprijiniţi în demersurile lor. Prefectura Dâmboviţa le va acorda consultanţă juridică pentru rezolvarea acestei situaţii. Crescătorii de porci sunt disperaţi. Negoţul este principala lor îndeletnicire, pe care au moştenit-o din tată-n fiu. Este sursa lor de trai, dar care s-a transformat în ultimele luni într-un coşmar

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite