Elevii de la Economic îşi promovează liceul prin teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forum, trupa de teatru a liceului, a montat un spectacol în care a scos în evidenţă avantajele de care beneficiază tinerii care se înscriu la Colegiul „Ion Ghica”.

Astfel s-au gândit să prezinte liceul elevilor de clasa a VIII-a din judeţ, interesaţi de oferta educaţională a insituţiei de învăţământ. Spectacolul face parte din programul evenimentului „Zilele Porţilor Deschise”, organizat în această săptămână de conducerea liceului. Elevii şcolilor generale au avut ocazia să viziteze colegiul şi să afle ce perspective oferă el pentru tineri. „Ideea acestui spectacol ne-a fost dată de doamna director Suzana Ilie. E puţin diferit de ceea ce jucăm noi, de obicei. Noi facem spectacole în care interacţionăm cu publicul. Această piesă o jucăm în faţa elevilor care vin să viziteze liceul şi cărora le arătăm de ce avantaje beneficiază cei care se înscriu aici”, explică Oana Rădoi, elevă în clasa a XI-a şi membră a trupei de teatru a liceului. Spectacolul a prins bine la public. Elevii oaspeţi au urmărit cu interes piesa care surprindea momente din viaţa tinerilor de vârsta lor. „A fost interesant. Am aflat că te poţi implica în multe activităţi şcolare şi extraşcoalare şi termini cu o specializare, ceea ce cred că este foarte important”, spune Cristina Tudorache, elevă a Şcolii „Matei Basarab” din Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite