Elevii de la “Carabella” vor fi Moş Crăciun pentru copiii sărmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei organizeză pe 15 decembrie un bal caritabil la Clubul Studenţilor. Banii care se vor strânge vor fi folosiţi pentru a cumpăra cadouri micuţilor de la centrul “Casa Soarelui” şi unor copii din familii sărace, aflate în evidenţa Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional “Constantin Carabella” s-a gândit să facă o bucurie copiilor la care Moş Crăciun nu-şi permite să aducă daruri anul acesta. Astfel a venit ideea organizării unui bal caritabil, pentru a strânge fondurile necesare. “Evenimentul se numeşte “Dar din dar se face raiul”, va avea loc pe 15 decembrie, de la ora 12.00, la Clubul Studenţilor şi include un spectacol de sărbători, la care intrarea costă 5 lei. Banii care se vor strânge îi vom dona sub formă de pachete la Casa Soarelui şi restul, cu ajutorul Arhiepiscopiei, care are o situaţie cu tinerii sărmani, va ajunge la alţi copii”, explică Liliana Sumedrea, preşedinte al Consiliului Elevilor de la colegiul „Carabella”. Ei i s-au alăturat Laura Dumitru, elevă în clasa a XI-a şi Ioana Holban, elevă în clasa a X-a. „Facem un spectacol la care participă copiii talentaţi de la noi din şcoală, dar şi profesorul nostru de muzică. Avem colegi care cântă, dansează, fac scenete, toate pe tema Crăciunului. Am încercat ca ceea ce se va întampla pe scenă să nu plictisească şi am pus un preţ de 5 lei pe bilet, în speranţa că suma modică îi va atrage pe spectatori”, adaugă Laura.

„Ei au iniţiativa, ei se ocupă”

Elevii organizează astfel de acţiuni în preajma Crăciunului de cinci ani de zile. Balul se adresează în principal colegilor de la şcoală, dar oricine poate participa la acţiunea caritabilă. „Colegii noştri au fost receptivi la idee, nu au ezitat să ajute cum au putut. Vor să se implice, iar mulţi şi-au arătat dorinţa să participe, achitând preţul bieltului, chiar dacă poate nu o să vină la spectacol”, spune Laura. Şi profesorii îi sprijină pe tineri. „Profesorii care ne-au susţinut în special sunt Justin Gropescu – profesor de muzică, Gheorghe Matei – directorul colegiului şi Adelaida Petrescu – director adjunct”, precizează Liliana. “Este foarte frumos din partea lor că s-au gândit şi la categoriile de copii care de Crăciun nu au şansa să primească un cadou cât de mic. Gestul lor este deosebit, mai ales că ideea le aparţine. Eu i-am ajutat cu sala, cu invitaţiile pentru oficialităţi. O să urmăresc programul, dar cam atât. Ei au iniţiativa, ei se ocupă”, a declarat cu mândrie Gheorghe Matei, directorul istituţiei.
Autorităţile s-au alăturat şi ele cauzei elevilor. „Primăria Târgovişte contribuie cu 50 de pachete, iar Direcţia Silvică Dâmboviţa oferă un brad pe care o să-l ducem după spectacol la Casa Soarelui”, a mai spus Liliana Sumedrea.
Elevii încearcă să organizeze şi un târg hand-made în cadrul balului, cu decoraţiuni şi felicitări de Crăciun, la preţuri modice. Spectacolul durează două ore şi implică tineri talentaţi de la diferite clase ale colegiului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite