Elena Arsene calcă pe urmele lui Nicolae Grigorescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pictează de la vârsta de un an şi opt luni şi „este specializată” în peisaje, păsări sau clădiri.

Avea doar un an şi opt luni atunci când a pus pentru prima dată mâna pe o pensulă. De atunci nu a trecut o zi în care nu „mâzgălească” ceva pe o foaie. Spune că pictează doar de distracţie. „Desenez şi pictez de foarte mult timp, de patru ani chiar. Îmi place foarte mult să fac asta. Desenez anumite lucruri şi mă simt bine. De obicei pictez peisaje de primăvară, de toamnă, dar am şi personaje: ţărani, domnitori şi am desenat-o chiar pe bunica mea. I-a plăcut mult cum am desenat-o” spune Elena.

A pictat şi Turnul Chindiei

Când vine de la şcoală se apucă de teme iar după ce le termină îşi ia pensula şi o foaie şi se apucă de treabă. Nu i-au scăpat domnitori celebri sau chiar Turnul Chindiei, de unde, odinioară, se puteau observa în depărtare oştirile păgâne. „Am pictat şi păsări sau casa de la ţară. Am pictat şi Turnul Chindiei. Mi s-a părut o clădire foarte frumoasă pentru că trec foarte des pe lângă ea. Pentru distracţie mai mult desenez şi pictez. Am foarte multe lucrări pe care le-am început şi nu le-am mai terminat”, ne declară mica artistă.

Chiar dacă nu a apucat până acum să participe la vreun concurs de pictură, nu e timpul trecut pentru că talent „avem cu carul”. Este încurajată chiar de învăţătoarea sa. „Este o elevă conştiincioasă, care participă activ la ore şi intervine cu completări. Este cooperantă şi energică, uşor adaptabilă la situaţii. Este o elevă care se achită cu seriozitate de de toate sarcinile impuse prin desfăşurarea programului unui elev de clasa I”, a declarat învăţătoarea Eleonora Ionică.

Şi-ar dori să îşi expună toate lucrările într-un loc public

Matură de mică, Elena gândeşte în perspectivă şi spune că şi-ar dori să participe cu lucrările sale la o expoziţie. „Când mă apuc de vreun desen nu durează foarte, foarte mult până îl termin. De obicei durează cam zece minute. Portretele şi casele le fac foarte repede. Tot ce am creat până acum le-am pus deoparte. Am foarte multe. Cred că o să le expun cândva dar nu sunt sigură de treaba asta. Mi-ar plăcea să le vadă toată lumea undeva pe un perete şi să mi le admire”, răspune zâmbind tânăra elevă.

Este pasionată de modă.

Elena este la vârsta la care experimentează rujul şi fardurile mamei şi se uită cu plăcere la emisiunile de fashion de la televizor. „Îmi mai place moda foarte mult. Mă uit pe reviste cu mami şi văd şi la televizor. Am apărut chiar într-o revistă când aveam vreo doi ani, împreună cu părinţii mei. Şi garderoba mea este una destul de bogată. Am multe rochiţe şi fustiţe. Nu le-am numărat niciodată ca să ştiu câte am, dar am multe”, se destăinuie ea.

În rest, nu pierde nicio ocazie de a se juca cu frîţiorul ei cel mic, Mihăiţă,  pe care îl fugăreşte prin toată casa. „E un copil extraodinar. Noi spunem că este îngerul nostru. De foarte mică îi place să picteze. Avea un an şi opt luni când mi-a cerut prima dată acuarele, pensulă şi de atunci mâzgăleşte. Era atât de încântată şi concentrată pe ceea ce face şi nu desena decât pe foaie, nu dădea pe lângă. Eu sper să continue cu pasiunea asta. Şi eu aveam de mică această pasiune şi părinţii mei nu m-au ajutat în sensul ăsta”, spune Cristina Arsene, mama Elenei.

Întrebări şi răspunsuri:
Ce pictor îţi place?
Pictorul care îmi place mie cel mai mult este Nicolae Grigorescu. Am auzit de el pe la televizor şi mi-a mai arătat şi mami pe calculator nişte lucrări de-ale lui.

Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Am de gând să mă fac profesor de desen sau pictor pentru că asta ştiu să fac cel mai bine. Şi colegii de la şcoală mă apreciază pentru ce fac. Colegei mele de bancă i-am făcut felicitări care îi plac şi s-a bucurat foarte mult.

Ce îi place?
„Îmi place să mă joc atunci când vin de la şcoală iar dacă am teme de făcut, să fac teme. Mă mai joc şi cu păpuşile dar şi cu Mihăiţă. Mâncărurile mele preferate sunt macaroanele cu brânză şi pizza”.
Ce nu îi place?
„Nu prea îmi place de obicei să copiez la şcoală după alţi colegi atunci când fac ceva rău. Ca mâncare, nu îmi place varza pentru că la grădiniţă îmi dădeau varză multă, dar nici spanacul”.

Profil:

Nume: Elena Arsene
Născută la 23 aprilie 2004
Localitatea: Târgovişte
Studii: clasa I la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino
Familie: un frăţior de un an şi jumătate

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite