Târgovişte: Mihail Dumitru, profesorul îndrăgostit de natură şi mişcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A scris peste 20.000 de pagini originale şi a parcurs pe jos în expediţii aproximativ 130.000 de kilometri. A realizat „Calendarul culegătorului de ciuperci” şi este autor al „Dicţionarului Enciclopedic de Mediu”. „Dragostea pentru natură şi mişcare” este moto-ul după care a trăit toată viaţa.

Totul a plecat din dragostea faţă de natură, insuflată de părinţi şi dezvoltată încă din copilărie. În toate instituţiile de învăţământ în care a activat a încercat să îi apropie pe copii de natură. „Ca să cunoşti natura trebuie să te deplasezi. Pe acest principiu m-am bazat toată cariera mea, practic pe unde am fost am încercat să insuflu copiiilor dragostea pentru natură, am şi un citat al meu, „fericiţi de cei care merg, pentru că aceia se vor bucura de frumuseţile naturii”, spune profesorul. Pe lângă cunoaşterea naturii, Mihail Dumitru a încercat să dezvolte şi conceptul de ocrotire a naturii.

A identificat şi propus obiective naturale demne de protecţie, printre acestea numărându-se „Mlaştina de la Tătărani”, „Lacul fără fund” de la Gheboieni, „Pajiştea cu narcise” din Lunca Neajlovului-Vişina şi „Pajiştea cu bulbuci” de la Văleni. Aceste zone au fost propuse ca rezervaţii şi sunt pe lista europeană a ariilor protejate, cu specii de importanţă mare pentru Europa.

Toată această muncă pentru includerea acestor zone în ariile protejate ale ţării a fost efectuată împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa şi Primăria Muncipiului Târgovişte.

image



„Dragostea pentru natură şi mişcare”

Sunt două concepte strâns legate. „Am colindat toată ţara, dar mi-am propus în primul rând să pun în valoare frumuseţile judeţului nostru şi să arăt importanţa acestora. Deşi cunosc anumite zone foarte bine, păşesc cu emoţie de fiecare dată când ies în natură”, spune profesorul Dumitru.

A iniţiat primul simpozion din judeţ intitulat „Natura şi omul”, care acum este la a ediţia cu numărul 18. A scris peste 20,000 de pagini originale şi a organizat excursii în teren cu peste 3,000 de elevi sau studenţi. Dintre aceştia, în jur de 1800 de elevi au fost antrenaţi ulterior în concursuri naţionale şi olimpiade iar aproximativ 300 de elevi au participat cu lucrări ştiinţifice la diferite simpozioane naţionale. „Sunt foarte mândru de activitatea elevilor întrucât la toate cele zece ediţii ale concursului Tehnium, elevii s-au clasat pe podium, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciun alt judeţ”, povesteşte profesorul.

Deţine una dintre cele mai mari colecţii de ciuperci cu pălărie din ţară, câteva sute de specii, colecţii de roci minerale, fosile, gale, fructe şi seminţe. Toate aceste colecţii se află la Liceul Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte.

Şahist, încă de la şase ani

O altă pasiune, încă de la vârsta de şase ani, este şahul. A învăţat acasă împreună cu fratele mai mare, iar în timpul şcolii are primele meciuri cu mari maeştrii, precum maestrul Victor Ciocâltea. A încercat să înveţe şi copiii să joace şah astfel înfiinţează un cerc de şah şi un campionat judeţean de şah. „Este important să joci şah, este mult mai bine pentru un elev să joace şah decât să piardă timpul în alt fel”, spune Dumitru.

Cercetarea ştiinţifică

Este specializat în botanică, ecologie, protecţia mediului şi etnobiologie. A comunicat peste 300 de lucrări originale, dintre care 150 au fost publicate în reviste de specialitate. „Îmi place să scriu ceva nou, toată lumea caută pe internet, dar cineva trebuie să mai şi furnizeze informaţii. E foarte uşor să faci o lucrare din alte cărţi”, spune profesorul.

În 1989 a obţinut locul întâi cu „Ghidul excursiilor biologice în împrejurimile Târgoviştei”, are patru cărţi originale publicate, este membru al unor societăţi ştiinţifice de ecologie, biologie şi de 30 de ani este preşedintele filialei Dâmboviţa a Societăţii de Ştiinţe Biologice din România.

Este solicitat în dese rânduri de oameni pentru excursii în cadrul naturii. Profesorul Mihail Dumitru organizează în jur de 100 de ieşiri pe teren anual, cu o medie de 50 de km parcurşi pe zi, „merg pentru că sunt slab, sunt slab pentru că merg”, spune Dumitru.
 „Am căutat să îmbin activitatea ştiinţifică cu activitatea didactică în cei 40 de ani din activitatea de catedră. Trebuie să înţeleagă profesorii tineri mai ales că pregătirea ştiinţifică a omului de la catedră este pe primul plan. A fi un pedagog bun se datorează experienţei. Nu poţi face cercetare de la catedră sau de pe internet”, afirmă biologul.

Ce-i place:
„Meseria mea, îmi plac foarte mult ştiinţele naturii şi tot ceea ce ţine de natură. Îmi plac ciupercile şi în general produsele vegetale, sunt un iubitor de alimentaţie vegetală. Natura ne arată cum să trăim, de aici putem învăţa să ne respectăm unii pe alţii, să învăţăm unii de la alţii.”

Ce nu-i place:
„Nu îmi plac vulgaritatea şi nesimţirea, nu îmi place să vorbim urât unii cu alţii, să ne adresăm celorlalţi într-un mod violent, nu-mi place când cineva vrea să îţi impună punctul de vedere prin violenţă.”

Cum aţi selecţionat copiii pentru cercuri?

M.D.: Pe copii îi selecţionez din rândul celor care vin în excursiile în natură. Sunt mulţi elevi care îşi doresc să vină în excursiile organizate de mine. Dintre aceştia, pe parcurs, pentru cerc şi pentru lucrările ştiinţifice iau numai elitele.

Cum găsiţi interesul copiiilor pentru ştiinţele naturii?
M.D.: În general mai scade interesul însă sunt şi copii interesaţi. Este adevărat că se munceşte mai greu cu generaţiile noi, să nu uităm că există internet şi alte mijloace educative care captează interesul, însă cei care vin la cercul de biologie ştiu exact ce vor, nu ajung din greşeală.

PROFIL:
Născut: 20.01.1942, Tătărani, Dâmboviţa
Studii: Facultatea de Biologie – Universitatea Bucureşti
Profesie: profesor, Liceul Ion Heliade Rădulescu
Familie: căsătorit, două fete.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite