Discriminare: Angajez vânzătoare. Vârsta maximă 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au mirat oamenii când au trecut prin Piaţa 1 Mai şi au văzut lipt pe vitrina unui magazin un anunţ de angajare descurajant, discriminator, într-o totală contradicţie cu legea, care garantează dreptul la muncă.

„Se impune vârsta maximă 35 de ani. De parcă eu, dacă am 38 de ani, nu mai pot vinde încălţăminte. Toate acestea în condiţiile în care ne putem pensiona la 60-65 de ani. Mi se pare o aberaţie”, crede Irina, o şomeră aflată în căutarea unui loc de muncă.

Amenda poate ajunge şi la 8.000 de lei

Într-adevăr, OG 137/2001 garantează principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării în exercitarea dreptului la muncă, la liberă alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare. Se mai precizează că faptele de discriminare se sancţionează cu amendă de la 400  la 8.000 de lei, iar prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă  plecând de la rasă, anţionalitate, limbă, sex, vârstă, boală cronică necontagioasă etc.

Patronul unităţii ne-a precizat că a fost vorba de o eroare, dar abia după ce i-am dovedit cu fotografii că anunţul a fost pus pe vitrina magazinului său. Iniţial a negat că ar fi impus asemenea condiţii la angajare. Spune că ar fi încadrat în muncă o vânzătoare de 41 de ani.

Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa, Marius Licsandru, a declarat pentru „Adevărul de Seară” că anunţul trebuia să sune simplu, fără să se facă vreo referire la vârsta eventualilor candidaţi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite