Demonstraţie de zbor pentru ministrul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Funeriu încântat de aeromodele
Ministrul Funeriu încântat de aeromodele

Prezent astăzi la Pucioasa, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost încântat  de Clubul Copiilor, pe care îl consideră o instituţie etalon, locul unde elevii petrec timpul liber într-un mod plăcut şi constructiv.

Daniel Funeriu a avut onoarea de a da  startul celei de-a XXXV-a ediţii a Concursului Naţional de Machete de Aeronave, competiţie la care au participat echipaje din toată ţara.

Ministrul a asistat şi la o demonstraţie de zbor, fiind uimit de un planor ce a survolat  sala de sport a clubului.

Ministrul Funeriu încântat de aeromodele

La final, Daniel Funeriu a felicitat cadrele didactice de la Pucioasa pentru modul în care se implică în organizarea unor activităţi extraşcolare. Demnitarul a promis că va sprijini în continuare Clubul Copiilor de la Pucioasa.

Daniel Funeriu a mai dezvăluit celor prezenţi că, de anul viitor, înainte de vacanţa de primăvară, în toate şcolile din ţară se vor organiza manifestări cultural-educative sub egida “Şcoala altfel”. În acele zile, toţi copiii vor fi implicaţi în acţiuni sportive, artistice, de educaţie ecologică şi civică.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite