DECLARAŢII DE AVERE: Dâmboviţa are primari fără casă, fără masă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii au avut proprietăţi, dar le-au trecut pe numele copiilor, iar alţii stau cu socrii şi visează la propria locuinţă. La polul opus, sunt edili care deţin pensiuni turistice, vile de vacanţă, terenuri intravilane, spaţii comerciale, maşini de lux şi apartamente în Bucureşti, Ploieşti ori Târgovişte.

Cei mai mulţi primari dâmboviţeni au dovedit că sunt gospodari, agonisind destulă avere. Sunt însă unii care, după cum reiese din declaraţiile postate pe site-ul Consiliului Judeţean, nu au nici măcar casă sau vreo rablă de maşină.

Spre exemplu, edilul comunei Corbii Mari pare să fie cel mai sărac din judeţ. Nu are casă, nu are terenuri şi nici autoturism. Ne-a spus însă că situaţia nu este atât de neagră. Omul a fost grijuliu cu copiii.

„Le-am dat casele lor. Eu locuiesc acum cu unul dintre ei. Dacă e să mă dea afară, nu este nicio problemă. Mă dau ai mei. Am avut o casă moştenire de la mama şi una pe care am construit-o eu. Le-am dat pe amândouă”, spune Constantin Anghel - gospodarul şef de la Corbii Mari.

Primarul de Hulubeşti - „haiduc” la Moeciu


La Brăneşti, aceleaşi informaţii în declaraţia de avere, dar altă situaţie! Primarul Ion Preda ne-a mărturisit că locuieşte cu soacra şi se chinuie de ceva vreme să-şi ridice o casă.

„Momentan, asta este situaţia. Stau cu soacra. Vreau să am propria locuinţă. Acum perfectez actele să contractez un credit în acest sens”, afirmă Ion Preda. Edilul de la Hulubeşti nu are postată nicăieri o declaraţie de avere. Oricum, după cum ne-a declarat, afacerile începute înainte de preluarea mandatului, în 2008, nu-i mai merg. A rămas soţia să se ocupe de o firmă de taximetrie care funcţionează în Bucureşti.

Am mai descoperit că Adrian Chiriţă şi-a postat numărul de telefon pe site-ul unei pensiuni turistice din Moeciu – Braşov, ca să fie contactat pentru eventualele rezervări. „Nu este pensiunea mea. Am închiriat-o. Am vrut să fac o afacere, dar nu a mers. Am reziliat contractul pentru că, pur şi simplu, m-am păcălit. Soţia se ocupă de afaceri. La pensiune am renunţat pentru că am prins perioada asta de criză. A rămas pe internet, dar nu mai este pensiunea noastră”, susţine primarul comunei Hulubeşti.

Conduce detaşat la bunăstare edilul oraşului Titu. Conform declaraţiei sale de avere, deţine împreună cu soţia un apartament la Târgovişte, trei case la Titu, şase spaţii comerciale, bijuterii din aur, în valoare de 25.000 de euro, şi numeroase suprafeţe de teren intravilan.

Primarul Târgoviştei nu a adunat foarte mult. A primit prin act de donaţie un apartament de la părinţi, iar soţia sa, Monika, deţine o casă în Ungaria. Conform declaraţiei, mai au bijuterii de 10.000 de euro.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite