Cum s-a murit la Târgovişte
0Reţeta care a provocat aproape o mie de morţi şi câteva mii de răniţi după fuga lui Ceauşescu, în decembrie 1989, are aceleaşi ingrediente şi la Târgovişte: militari nepregătiţi, ordine ticăloase, arme împărţite aiurea, gărzi patriotice zeloase şi zvonuri despre terorişti. În fosta reşedinţă domnească, în decembrie ’89, au murit şapte militari şi cinci civili. Pierderile Tâgoviştei sunt mult mai mari, pentru
La Târgovişte, la Revoluţie, prima persoană a murit în seara de 23
decembrie. Aurel Simion, 39 de ani, lucra ca lăcătuş mecanic la
Întreprinderea Comercială de Stat pentru Mărfuri Industriale şi făcea
parte din Gărzile Patriotice. Fusese trimis să asigure paza magazinului
Muntenia 2, pentru că mai multe spaţii comerciale erau vandalizate în
acele zile. În jurul orei 22.00, militarii şi gărzile patriotice
întreţineau un schimb de focuri cu forţe „contrarevoluţionare" nevăzute.
Aurel Simion se afla împreună cu angajatele magazinului, la subsol.
Ieşind să vadă ce se întâmplă afară, a fost lovit în cap de un
proiectil.
Împuşcat de un coleg
Unul dintre cele
mai absurde cazuri de deces prin împuşcare din Târgovişte s-a petrecut
în unitatea militară 01378, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989.
Locotenentul Nicolae Stoica avea 24 de ani şi credea că luptă cu
teroriştii. A sfârşit însă împuşcat de un coleg de la o unitate militară
din Ploieşti, venit să întărească dispozitivul de apărare. Amănunt
important: UM 01378 se afla în aceeaşi cazarmă cu UM 01417, unitatea
condusă de şeful Garnizoanei Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, şi
în care erau ţinuţi sub pază, din seara de 22 decembrie, Nicolae şi
Elena Ceauşescu!
În 1989, Paul Bujor Ionescu era căpitan la UM
01866 Ploieşti şi a fost trimis cu o grupă de militari să sprijine UM
01378 Târgovişte. Într-o declaraţie dată ca martor (!) la Parchetul
Militar Ploieşti, declaraţie aflată în „Dosarele Revoluţiei", căpitanul
povesteşte: „În noaptea de 23 spre 24 decembrie eram în amplasamentul
stabilit şi, pe fondul unor atenţionări de genul «veţi fi atacaţi de
terorişti în uniforme militare şi de gărzi patriotice», «veţi fi atacaţi
de elicoptere», s-a ordonat ca toate cadrele să intre în dispozitiv de
luptă, pe burtă, în poziţie de tragere. Avertizările se primeau prin
punctul de comandă. La o distanţă de amplasamentul nostru a intrat în
fugă o persoană.
Am somat-o şi am întrebat-o cine este. La a doua somaţie a spus: «Ce,
nu mă cunoşti?!». În acel moment am văzut că mişcă arma şi am executat
foc asupra lui. Se afla la cinci metri de mine. Am raportat, am fost
chemat la punctul de comandă. Doi-trei militari au verificat cine este
şi au spus că e de la ei din unitate. Am fost trimis la comandament
pentru investigaţii, dar nu m-a mai întrebat nimeni nimic". A doua zi,
Paul Bujor Ionescu a plecat la Ploieşti împreună cu militarii pe care îi
coordona.Doi ani mai târziu, UM 01378 Târgovişte trimitea Procuraturii
Militare din Bucureşti un tabel cu persoanele decedate sau rănite în
unitate. În dreptul lui Nicolae Stoica, locotenentul împuşcat, scria:
„Rănirea a survenit pe timpul unui atac purtat de elemente teroriste, în
jurul orei 22.30, de la UM 01378".
Bătălia de la blocul 8
În
schimburile de focuri de la blocul 8 de pe strada Evoluţiei, pe 24
decembrie 1989, au fost rănite patru persoane şi n-a fost prins niciun
terorist. Cazul s-a petrecut în cartierul Micro 11, o zonă rău famată pe
atunci, unde, după cum mărturisesc martorii acelor zile, locuiau mulţi
ţigani scandalagii. Era aproape de prânz. Maiorul Ion Mateescu făcea
parte dintr-o grupă de intervenţie solicitată să-l găsească pe
securistul care trăgea din blocul 8. Echipa a fost împărţită în două:
unii au urcat pe bloc, alţii au rămas la intrare, ca individul să nu
scape. Mateescu descrie scena: „De la distanţă se vedeau unii pe bloc
care aruncau ceva din buzunar, care în cădere făcea o spirală de fum.
Am tras, dar n-am ochit pe niciunul. Sus am găsit nişte preşuri de
la uşi adunate grămadă, ca un culcuş. Îmi aduc aminte doar numele unuia
de sus, Dănuţ Şvalea, un ţigan, pe care l-am legat cu o sârmă de rufe.
Apoi, cineva a spus că se trage în mulţime de la etajul trei. Între
timp, în zonă au mai venit militari de la două unităţi. Erau şi gărzi
patriotice, dar şi oameni înfierbântaţi de evenimente. S-a vrut să se
scoată armata în stradă, să fie cât mai mulţi morţi".
Un alt
martor al incidentului este locotenentul-major Iulian Voicu, de la UM
0705 Târgovişte, comandantul unui echipaj ABI. „S-a tras cu armamentul
de pe ABI, apoi cu fumigene-lacrimogene. Două proiectile au ajuns în
apartament. Din bloc au ieşit mai multe persoane, două fiind rănite: Ion
Iarca, membru al Gărzilor Patriotice, şi caporalul în rezervă Ion Nelu
Chelariu". O altă persoană scoasă din bloc de mulţime a fost sectoristul
Vasile Bosneanu, pe care mulţi aveau ciudă, pentru că, spune „gura de
Târgovişte", era „cam al dracu'". Miliţianului i s-au spart în cap toate
oalele, fiind acuzat că a tras din locuinţa sa, care de fapt se afla
sub apartamentul buclucaş de la etajul trei. În Târgovişte, în acele
zile, s-a răspândit zvonul că se trage din toate casele securiştilor şi
miliţienilor, informaţie niciodată confirmată.
Atac asupra şifonierului
Ce
s-a întâmplat de fapt: în haosul acelor zile, când fiecare individ avea
iniţiativă sau chiar o armă, nu au fost luaţi în calcul civilii care
împânziseră interiorul blocului. Cei doi răniţi, Ion Iarca şi Nelu
Chelariu, au avut ideea să verifice apartamentul din care se spunea că
trage sectoristul Bosneanu. Aceştia au pătruns prin forţă şi au tras
imediat după deschiderea uşii, de frică.
„Am tras asupra unui
şifonier, pentru că am văzut mişcare", a declarat Ion Iarca în faţa
procurorilor. Focurile de armă fiind văzute de afară, s-a dezlănţuit un
tir puternic. Înăuntru au fost aruncate şi tuburi lacrimogene. Explozia
unei grenade a fost cea care i-a rănit pe Ion Iarca şi Nelu Chelariu,
după cum relevă expertiza criminaliştilor.
Răniţi din curiozitate
Constantin
Gheboianu şi Mircea Tănase ieşiseră din casă să vadă ce se întâmplă la
blocul 8. Gheboianu, care era în drum spre cumpărături, s-a trezit cu un
glonte în frunte, iar Tănase, care tocmai abandonase o partidă de
rummy, a fost rănit în piept. Ion Mareş, care în decembrie '89 era maior
la UM 01378 Târgovişte, a ajuns la blocul 8 mai târziu şi a văzut
apartamentul de la etajul 3 în flăcări. El l-a preluat pe sectoristul
Vasile Bosneanu şi l-a dus la Inspectoratul de Miliţie. Mareş spune că
asupra acestuia nu
s-au găsit arme.
Foc încrucişat
În după-amiaza de 24 decembrie aveau să
mai moară două persoane: Paris Iclodean, 25 de ani, sudor la Autobaza
Târgovişte şi militar în termen, şi Ştefan Munteanu, de la UM 01417,
unitate în care se aflau, sub pază, soţii Ceauşescu. Un tir nimicitor a
fost declanşat asupra Liceului industrial nr. 2, sub influenţa
zvonurilor despre existenţa unor terorişti. De fapt a avut loc un schimb
de focuri între mai multe grupuri de militari, aflaţi sub comanda
colonelului Kemenici.
în capcană Maiorul Ion Mareş a fost trimis de colonelul Andrei Kemenici, şeful Garnizoanei Târgovişte, în zona fostei autogări, deoarece a primit informaţii că din acea zonă s-a tras asupra lucrătorilor staţiei CFR Târgovişte Sud. Mareş a găsit acolo mai multe forţe: un tanc, câteva TAB-uri, un ABI, trupe terestre, gărzi patriotice şi civili. Oamenii spuneau că doi indivizi în combinezoane negre au intrat în magaziile unui şantier din apropiere.
În 1992, Mareş le declara procurorilor: „Dintr-un bloc părăsit, am
sesizat că se execută foc. Am hotărât să înconjur clădirea cu cele două
tancuri, pentru a elimina posibilitatea teroriştilor să părăsească
clădirea. S-a tras în clădire cu mitralierele de pe tancuri. I-am somat
prin staţie pe suspecţi, dar nu am avut niciun rezultat. Atunci,
mulţimea a început să strige şi să arate spre macaraua turn din
apropiere şi am văzut pe platforma acesteia, aflată la 40-50 de metri
înălţime, doi indivizi. Am crezut că sunt terorişti şi am ordonat unui
tanc să se deplaseze lângă macara. În timpul acestei manevre, forţele
terestre au deschis foc asupra celor doi. Ei au ridicat mâinile, ceea ce
m-a determinat să ordon cât am putut de tare încetarea focului. Era
însă prea târziu.
Unul dintre ei, Paris Iclodean, a fost lovit de gloanţe".
Al
doilea „terorist" de pe macara nu a fost rănit. Maiorul Mareş l-a
legitimat. Îl chema Kurt Horst, era cetăţean român de naţionalitate
germană şi lucra ca inginer la Combinatul de Oţeluri Speciale
Târgovişte. Macaragiul Ion Dumitru Mureşan s-a oferit să verifice dacă
sunt arme în cabina macaralei. „Când a ajuns sus, din podul Liceului
industrial nr. 2 s-a deschis foc cu armă automată asupra sa şi a fost
rănit. Am orientat tancul către liceu şi am tras spre luminator. În acel
moment, din UM 01417 şi UM 01378, aflate de partea cealaltă a liceului,
s-a deschis foc cu toate forţele", îşi continuă declaraţia Mareş.
Ordinul de foc a fost dat de colonelul Kemenici.
Greşeală tactică
În
acest schimb de focuri a murit militarul Ştefan Munteanu. El stătea în
unitate, în spatele gardului, pe latura de nord-vest a cazărmii. Când
s-a dat semnalul de atac spre podul Liceului nr. 2, militarii n-au mai
luat mâna de pe trăgaci. Ion Mateescu, pe atunci căpitan la UM 01417,
dezvăluie cum s-au petrecut lucrurile. „Aveam nişte subunităţi trimise
prin oraş. Nu ştia nimeni. Unii erau la o verificare în spatele
liceului. Erau derutaţi, că veneau binevoitori şi le spuneau că au văzut
terorişti. S-au dus acolo, în spatele liceului, şi cineva a tras înspre
unitate, peste liceu. Ai noştri au crezut că sunt atacaţi şi a început
măcelul. Dacă ar fi să găsesc o vină pentru moartea soldatului, aceea ar
fi că erau prea deşi în dispozitiv. Nu s-au respectat normele tactice".
Ordinele criminale ale colonelului Kemenici
Comandantul
UM 01417 şi al Garnizoanei Târgovişte şi-a trimis la moarte mai mulţi
subordonaţi. Doi dintre ei au avut misiunea de a-i apăra soţia şi
fiicele.Două decese stupide s-au petrecut după execuţia Ceauşeştilor,
când şi Târgovişte devenise „oraş liber de comunism". Costel Dascălu şi
Sorin Rotaru, militari în termen, au fost împuşcaţi de camarazii lor de
arme, într-un schimb de focuri care avea ca ţintă „elementele
teroriste". Două grupuri de militari au fost trimise în acelaşi loc de
comandantul lor, Andrei Kemenici, la un interval de 12 ore, fără ca unii
să ştie de prezenţa celorlalţi. Această neglijenţă a produs doi morţi.
În rechizitorul pentru trimiterea în judecată a lui Andrei Kemenici,
procurorul Vasile Doană spune că fostul şef al Garnizoanei Târgovişte a
fost „supus unui factor de stres, generat de importanţa deciziilor luate
şi de efortul fizic prelungit" în perioada 17-25 decembrie 1989. În
cazul morţii celor doi militari, Andrei Kemenici, azi general în
rezervă, a fost declarat nevinovat în 2004. Doană şi-a argumentat
acuzaţiile prin aceea că, fără consimţământul lui Andrei Kemenici sau al
adjuncţilor săi, militarii implicaţi în acest incident nu puteau părăsi
unitatea.
După Revoluţie
25 decembrie, seara.
Era, încă, ziua de Crăciun. Ceauşeştii tocmai fuseseră executaţi, iar
cadavrele lor - expediate la Bucureşti. La Târgovişte, soţia şi cele
două fiice ale colonelului Kemenici împreună cu soţia unui coleg de
unitate stăteau la familia Roşu, pe strada Al.I. Cuza, ca să nu
primească vreo vizită neaşteptată la domiciliu. Kemenici a trimis patru
militari să le păzească. Unul dintre ei a observat ceva suspect în
stradă şi a tras un foc de armă. Militarul în termen Iosif Girovanu,
care îi coordona, le-a spus civililor din casă să stea la pământ. Una
dintre fiicele lui Kemenici şi-a sunat tatăl şi i-a povestit incidentul.
Comandantul Garnizoanei a luat decizia ca familia sa şi ceilalţi civili
să fie aduşi în unitate. Autoturismul lui Kemenici rămăsese la familia
Roşu.
După miezul nopţii, Kemenici l-a trimis pe
plutonierul-adjutant Gheorghe Frăţilă cu trei militari în curtea
familiei Roşu, ca să păzească locuinţa. Printre ei era şi militarul în
termen Costel Dascălu. Ordinul a fost că, dacă vor observa că vrea
cineva să intre în acea curte, să execute foc. Gheorghe Frăţilă s-a
întors la unitate, dar Kemenici l-a trimis înapoi, să-i aducă maşina.
Frăţilă i-a spus că nu se poate duce, pentru că ştia că militarii
plasaţi în curte aveau ordin să tragă în oricine ar fi intrat.
26
decembrie, dimineaţa devreme. Potrivit rechizitoriului întocmit de
procurorul Vasile Doană, colonelul Andrei Kemenici le-a ordonat altor
doi militari să execute misiunea refuzată de Frăţilă. S-au oferit
voluntari militarii în termen Iosif Girovanu şi Sorin Rotaru. Andrei
Kemenici i-a trimis la casa de pe strada Cuza, pentru a asigura paza, cu
precizarea expresă să nu lase pe nimeni să intre. Nu le-a spus că în
spatele curţii se află trei militari, însărcinaţi tot cu paza. Lui
Girovanu şi lui Rotaru le-a lăsat numărul de telefon de la birou, ca
să-l sune dacă sunt probleme.
Când au ajuns acolo, cei doi au
controlat camerele şi au văzut prin geamul bucătăriei, în spatele
curţii, persoane îmbrăcate în kaki. L-au sunat pe comandant şi i-au
raportat că au dat peste o grupă de militari, întrebând dacă sunt aduşi
pentru pază. Conform rechizitoriului, Andrei Kemenici le-a spus că nu au
fost trimişi militari acolo şi că respectivele persoane ar putea fi
terorişti. Costel Dascălu, unul dintre militarii plasaţi în spatele
curţii, a ieşit să ia apă într-o sticlă. Iosif Girovanu a tras în el şi
l-a omorât.
Ceilalţi doi aflaţi în spatele curţii, văzând că din casă se trage,
au deschis foc şi l-au împuşcat pe Sorin Rotaru. De-a lungul
cercetărilor efectuate de procurori, colonelul Andrei Kemenici şi-a
schimbat declaraţia: iniţial a spus că el a trimis ambele grupe,
motivând apoi că a vrut să-şi protejeze subofiţerii; ulterior a spus că a
doua grupă de militari a plecat fără să ceară voie, lucru interzis de
regulamentul militar.
Şi-a omorât colegul
O
mărturie importantă despre acest caz în aparţine lui Ion Ţecu, pe atunci
maior la UM 01417, comandată de Andrei Kemenici. Ţecu declară că în
dimineaţa de 26 decembrie i-a văzut pe Sorin Rotaru şi pe Iosif Girovanu
când au intrat în biroul comandantului îmbrăcaţi în combinezoane negre.
Tot Ion Ţecu spune că, după ce aceştia au plecat, Kemenici a fost sunat
de un vecin al familiei Roşu, care i-a spus despre schimbul de focuri
din curtea casei de pe strada Cuza.
Atunci, Kemenici l-a trimis pe Ţecu, împreună cu alţi ofiţeri şi
militari, în termen, să ia măsuri pentru anihilarea inamicului din casă.
„Când am ajuns acolo, erau miliţieni, un echipaj de la Securitate şi
pompieri. Luase casa foc, de la trageri, şi toţi credeau că în casă sunt
terorişti. Cu un transportator s-a încercat intrarea prin forţă şi a
fost dărâmată poarta. Am făcut un apel prin staţie, apoi a apărut din
casă Iosif Girovanu, agitat că şi-a omorât colegul", povesteşte Ţecu.
În
declaraţia dată procurorilor, Iosif Girovanu relatează că, iniţial, nu a
ieşit de frică, pentru că era îmbrăcat în combinezon negru,
echipamentul renumit al „teroriştilor", aşa cum se anunţa prin
Televiziune. „Am încercat să mă dezbrac, apoi cei din stradă au încetat
focul. Maiorul Ion Ţecu a vorbit cu portavocea, cerând celor din casă să
iasă. Am strigat la ei că sunt de-al lor şi apoi am ieşit".Ofiţerii au
controlat curtea şi i-au găsit pe cei doi militari morţi. Toate
cartuşele trase în incinta locuinţei din strada Cuza erau de calibru
7,62 milimetri, proiectile care se aflau în încărcătoarele militarilor.
Epilog: în Jurnalul acţiunilor de luptă de la UM 01417, în dreptul datei
de 26 decembrie 1989, scrie: „Militarii Costel Dascălu şi Sorin Rotaru
au fost împuşcaţi în aceeaşi zi de terorişti în timpul unei misiuni".
"Luase
casa foc, de la trageri, şi toţi credeau că în casă sunt terorişti. Am
făcut un apel prin staţie, apoi a apărut din casă Iosif Girovanu, agitat
că şi-a omorât colegul.''
Ion Ţecu locotenent-colonel (r)