Criza încurajează angajările la negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O târgovişteancă spune că a fost înşelată de patronul pentru care a lucrat fără să semneze un contract.

Emilia Olariu este căsătorită, are 30 de ani şi locuieşte în Târgovişte, împreună cu soţul şi cei trei copii. Ea a apelat recent la reporterii „Adevărul de Seară” spunând că vrea ca experienţa ei să fie învăţătură pentru alte femei care îşi caută unui loc de muncă. „Mă simt păcălită. Am muncit două săptămâni în continuu şi apoi alte câteva zile, nu am văzut niciun contract şi am primit aproape 250 de lei. Nu ştiu dacă o să se rezolve ceva în cazul meu, dar vreau să ştie lumea ce se poate întâmpla. Sunt multe femei care îşi caută un loc de muncă şi ar fi în stare să accepte, ca şi mine, unele condiţii. Nu vă duceţi la muncă fără să aveţi hârtiile semnate!”, este sfatul tinerei.
Totul a început de la un anunţ în ziar. „Am dat anunţ că vreau să lucrez ca vânzătoare şi am fost sunată de Mircea Lozoveanu, patronul unei firme de pe Bulevardul Castanilor. Ne-am întâlnit, mi-a spus despre ce e vorba, că programul este de o săptămâna de muncă şi una liberă şi că o să primesc salariul minim. E puţin, dar m-am bucurat că am de lucru”, povesteşte Emilia. Nemulţumirile au apărut mai târziu. „După prima saptămână trebuia să stau acasa şapte zile, dar mi-a cerut să vin la muncă, să-l ajut. Am şi eu treburi acasă, dar mi s-a făcut milă, că e în vârstă şi am văzut că nu se descurcă singur. M-am bucurat că am serviciu şi că o să am contract de muncă. Nu am văzut însă niciun act, n-am avut decât două zile libere şi nici bani nu mi s-a dat cât mi s-a promis. Când i-am reproşat asta, mi-a spus că sunt în probă”, susţine Emilia.

ITM-ul nu a efectuat încă un control
Discuţia avută cu patronul său a determinat-o pe Emilia să meargă la autorităţile abilitate. „M-am dus la Inspectoratul Muncii să văd ce se poate face. Am aflat că nu există niciun contract înregistrat pe numele meu”, spune tânăra. Fiul patronului că tânăra minte. „A fost angajată de probă la noi. Tatăl meu era mulţumit de ea şi a demarat procedurile să-i facă acte. A fost plătită pentru zilele pe care le-a muncit, dar nu i-a convenit. E o mincinoasă dacă spune că am înşelat-o”, a declarat Gabriel Lozoveanu.
Reprezentanţii ITM vor face un control la firma în cauză. „Pe 4 mai a fost depusă plângerea împotriva firmei Lomirom Com. Urmează să mergem în control pentru ca în termen de 30 de zile să dăm un răspuns”, explică Marius Lixandru, directorul instituţiei.

20 de angajate la negru în Târgovişte

Conform statisticilor, reprezentanţii ITM au identificat, în primul trimestru al anului 2010, 32 de persoane fără forme legale de angajare, din care 20 femei. Cei 30 de angajatori în cauză au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 70.500 de lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite