PORTRET Cristi Iordache trăieşte între poezie, munte şi sera de flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgovişteanul s-a „sărutat” pentru întâia oară cu poezia în copilărie şi de atunci a rămas fidel acestei iubiri.

Cristi Iordache regretă că anii fragezi ai vieţii au trecut prea repede. Consideră copilăria ca fiind perioada cea mai liberă, neconstrânsă de legi, de prejudecăţi, curată ca apa unui izvor, dătătoare de iertare.

„Făceam orice îmi doream. Nu existau oprelişti. Eram liber, dar, în toate nebuniile mele, aveam dramul de conştientizare, de limită”, îşi aminteşte Cristi. Târgovişteanul a trăit fără tată, dar mama sa a ştiut să-i ţină locul.

„Din păcate, s-a stins prea devreme. Am rămas marcat de moartea ei. Vă spun cu mâna pe inimă, dragostea de mamă este unică”, crede Cristi Iordache.

La 14 ani, a fugit singur pe Vârful Omu


În şcoala primară, a participat o singură dată la un concurs de creaţie. A luat premiul trei. În liceu, a cochetat în continuare cu poezia, cu literatura, dar nu s-a mai afişat.

„Am publicat două volume de versuri la Editura «Eminescu» şi «Cetatea de Scaun». Tema centrală a poeziei mele este iubirea, dragostea. Scriu şi eseuri filosofice, critică literară, chiar dacă nu am studii în domeniu”, spune Cristi. Nu trăieşte din poezie.

A studiat peisagistica şi horticultura florală. Acasă, la Teiş, are o seră de flori. Aşa îşi câştigă existenţa. Această îndeletnicire este într-un fel moştenire de familie.

„Şi bunicii, şi mama mea s-au ocupat de flori. Acum, mă bucur că şi eu trăiesc între flori şi poezie”. Regretă că în România nu s-a pus accent pe agricultură. Crede că astfel am fi putut scăpa de sărăcie. Am fi putut face faţă crizei economice.

Cristi Iordache a vrut să devină scriitor. Era îndrăgostit de limbile străine, de filosofia lui Schopenhauer, dar a ajuns să termine un liceu de Medicină Veterinară, la Nucet. Nu a mai mers la facultate, fiindcă viaţa i-a luat-o înainte. Crede poetul că, oricum, timpul ne-a lăsat în urmă, galopează, iar noi, oamenii, suntem mult în spate şi în stare de confuzie. 

Cristi Iordache este şi alpinist. Îi place să plece pe munte. „Fac trasee destul de grele. Am fost în Ciucaş, Piatra Mare, Piatra Craiului. Când aveam 14 ani, am fugit singur pe Vârful Omu. Muntele este ceva fascinant. Acolo mă simt în elementul meu. Urc singur, chiar dacă traseele sunt periculoase”, spune Cristi.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum descrieţi soarta poeziei acum?
Poezia este ca o credinţă, rămân aproape doar cei care au sufletele deschise, sensibilitate. Poezia este ca un crez. Este o stare a stărilor. Din păcate, tineretul nu mai are aplecare spre poezie şi asta, fiindcă, trăim în haos, în confuzie, în imposibilitatea de a percepe ce se întâmplă cu adevărat cu noi.

Sunteţi un alpinist-poet sau un poet-alpinist?
Amândouă. Muntele m-a atras dintotdeauna. V-am spus, la 14 ani, am fugit prima dată pe munte. Într-o noapte, m-am rătăcit. Am stat între doi brazi. Nu am putut să comunic cu prietenii, dar nu m-am speriat. Regret că Bucegii seamănă acum mai mult cu o staţiune. Mai este un pic şi cărările sunt transformate în trotuare. Încet-încet, dispare sălbăticia, puritatea, poezia culmilor.

Ce îi place:

„Îmi place poezia. Îmi place ceea ce fac. Îmi place să-mi pun viaţa în primejdie, să mă confrunt cu starea de supravieţuire. Îmi plac oamenii care sunt ei însuşi, cei care nu încearcă să disimuleze. Îmi plac persoanele care, indiferent de poziţie, funcţie, pregătire, rămân modeste, politicoase”, spune poetul.

Ce nu îi place:

„Nu îmi place să mă pregătesc special pentru un anume eveniment. Nu îmi place că oamenii nu conştientizează momentul «aici», cine sunt, ce pot să facă pentru cei din jur. Nu îmi place că oamenii nu întorc privirea către valorile primare, esenţiale”, afirmă Cristi Iordache.

Profil:


Născut: 16 octombrie 1970, Târgovişte
Studii: Liceul Agroindustrial Nucet şi cursuri de peisagistică şi horticultură
Familie: Căsătorit, două fete: Roxana şi Lorena

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite