Corina Gabriela Ciobanu a expus icoane pe sticlă la Florenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 4 ani, desena din imaginaţie scene cu zmei şi zâne şi explica cu o forţă narativă de invidiat basmul din spatele culorilor.

Ne-a mărturisit că viaţa i-a fost marcată de povestea Iuliei Haşdeu - „Prinţesa Fluture” - carte care i-a fost dăruită de naşă, când încă nu înţelesese care este treaba cu lumea aceasta. Mulţi ani, i-a cerut mamei să-i citească seară de seară despre Prinţesa-Fluture. Când a venit vremea să meargă la grădiniţă, Corina Gabriela Ciobanu şi-a impresionat educatoarea cu desenele sale, care ascundeau totdeauna o poveste. Când era întrebată ce reprezintă, explica cu o forţă narativă de invidiat pentru copiii de vârsta ei basmul din spatele culorilor. Nici nu împlinise patru ani când părinţii, simţindu-i aplecarea spre artă, au înscris-o pe Corina la diferite cercuri: balet, franceză, desen. „Eu am învăţat Tatăl Nostru întâi în limba franceză şi abia apoi şi în română. Părinţii mi-au cultivat talentele. Cred că asta m-a stimulat. Au fost şi câţiva profesori la Clubul Copiilor din Moreni care m-au ajutat să-mi dezvolt latura artistică. Eram personajul principal pe la toate spectacolele care se organizau”, îşi aminteşte Corina Gabriela Ciobanu.

Le-a dezvoltat copiilor săi talentele


Mama a fost cea care a gravitat în jurul Corinei. A urmărit-o îndeaproape, a încurajat-o. I-a stimulat continuu apetitul pentru cultură. „Era o femeie frumoasă şi foarte elegantă. Crea lucruri deosebite. Până când a murit, ea a fost pasionată de modă. Ne croia, mie şi surorii mele, rochii deosebite. Îmi amintesc că şi-a dorit foarte mult să devină creatoare de modă. Nu a fost să fie. A trăit apoi cu speranţa că asta o să fac eu”. În liceu, Corina s-a dăruit în totalitate ştiiţelor umaniste. Era îndrăgostită de literatură şi filosofie. Începuse să compună poezii, scria eseuri şi piese de teatru. A participat la faza naţională a olimpiadei de filozofie, unde a obţinut locul II. „Participam şi la taberele de creaţie şi festivalurile literare care se organizau”. Din cauza stării de sănătate precare, tatăl s-a opus înscrierii la Facultatea de Filosofie. „Vroia să mă protejeze. Credea că mă extenuez învăţând”. Până la urmă, la rugăminţile Corinei a lăsat-o să meargă la Bucureşti. Şi cum la Filosofie nu mai erau locuri, Corina a ajuns studentă la Geologie. Nu şi-a finalizat studiile, fiindcă între timp s-a căsătorit şi s-a născut fiul său. „Adevăratele mele diplome sunt Mihai, absolvent de psihologie, şi Raluca, olimpică la biologie, care vrea să urmeze medicina”, ne mărturiseşte Corina Gabriela Ciobanu. „Carierele copiilor sunt influenţate de mine. Mi-am dat seama că au anumite talente şi am vrut să le dezvolt. La fel au procedat şi părinţii mei. Au văzut că pictez şi scriu şi m-au încurajat. Până să moară, mama mi-a spus că i-ar plăcea ca eu să transform locuinţa de la Moreni într-o casă de creaţie, unde să vină scriitori, artişti. Dacă voi avea vreodată posibilităţi financiare, voi deschide acolo ateliere şi voi îndruma copiii talentaţi”. 11 ani, Corina Gabriela Ciobanu a fost educatoare la Moreni şi Ploieşti. „Am renunţat la învăţământ în momentul în care mi s-a impus să lucrez după tipare”, spune Corina. Grafica şi pictura pe sticlă au adus-o pe Corina în centrul atenţiei. Lucrările sale au fost admirate în numeroase expoziţii din ţară şi din străinătate. Icoanele pe sticlă pictate i-au încântat pe italieni într-o galerie de artă din Florenţa.

Întrebări şi răspunsuri:
De ce nu ai reuşit să publici nicio carte până acum?
Din cauza banilor. Am preferat să fiu o mamă bună. Am pus viitorul copiilor şi al familiei înaintea viitorului meu. Anul trecut am primit bun de tipar pentru o carte, însă nu am reuşit momentan să materializez proiectul.

Copiii îţi moştenesc latura artistică?
Amândoi. Mihai a fost laureat pentru lucrările sale de grafică şi pentru icoanele pe sticlă. S-a axat apoi pe psihologie. Cred că datorită mie, fiindcă mie mi-a plăcut dintotdeauna să aprofundez lucrurile şi i-am transmis şi lui acest dar. Raluca pictează şi scrie. E foarte bună pe partea literară. Are talent, imaginaţie. S-a îndreptat însă spre biologie, fiindcă vrea să urmeze medicina. Nu intenţionează  să fie doctor, ci să facă cercetare.

Ce îi place:
„Îmi place să descopăr adevăratele valori umane: prietenia, sinceritatea, iubirea. Îmi place tot ce este frumos. Îmi place să descopăr frumosul din om”, spune artista.

Ce nu îi place:
„Nu-mi plac minciuna, ipocrizia, falsitatea. Sunt elemente care nu ar trebui să ţină de natura umană”, afirmă Corina Gabriela Ciobanu.

Profil:
Nume: Corina Gabriela Ciobanu
Născută: 6 septembrie 1965, Câmpina
Studii: Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” din Câmpina - Specializarea Pictură-Design şi Colegiul Economic din Câmpina - Specializarea Contabilitate
Familie: doi copii, Dumitru-Mihaila şi Raluca-Mihaela

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite