Consiliul Local Aninoasa a revocat mărirea de salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au comis gafa, şefii de la Primăria Aninoasa au ajuns la concluzia că acum, pe vremuri de criză, nu este bine să-şi mărească lefurile în ciuda altor bugetari care pătimesc. Aşa că au schimbat rapid macazul.

Amintim că, în urmă cu câteva săptămâni, aleşii locali au decis să mărească salariile funcţionarilor cu până la 25%. Hotărârea a fost aprobată, dar, fiindcă au apărut discuţii, iar prefectul judeţului a atacat decizia în Contenciosul Administrativ, s-a revenit. Primarul Constantin Maricescu a solicitat Consiliului Local revocarea hotărârii cu privire la stabilirea de suplimente salariale. Spune edilul că a luat această decizie în semn de solidaritate faţă de toţi bugetarii din România, care vor fi afectaţi de reducerea salariilor. Şi, pentru a nu fi acuzat că a promovat o hotărâre în contradicţie cu vremurile pe care le trăim, Maricescu declară că Aninoasa este singura comună din ţară care a întocmit un plan anticriză încă din martie 2009.

Stimulentele se taie pe capete
Situaţie asemănătoare şi la Moreni. Primarul Vasile Goran a cerut şi el revocarea hotărârii prin care se acordau stimulente financiare funcţionarilor publici din administraţia locală. Goran a motivat că şi-a dat seama că bugetul local nu poate suporta această mărire de salariu. De asemenea, aleşii locali de la Şotânga vor dezbate şi ei mâine, 30 iunie,  revocarea hotărârii prin care au acordat stimulente angajaţilor din primărie. Edilul Constantin Stroe ne-a declarat că face acest gest în semn de solidaritate, dar bugetul comunei, legea şi principiul autonomiei locale îi permit să menţină stimulentele salariale.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite