Conflict: Primarul comunei Voineşti se judecă cu Guvernul pentru spitalul din localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul doreşte să administreze unitatea medicală, care a fost transferată către Consiliul Judeţean. Primarii din opt localităîţi de pe Valea Dâmboviţei au cerut conducerii judeţului să nu desfiinţeze Centrul de Sănătate Voineşti.

Centrul de Sănătate Voineşti este una dintre cele mai vechi unităţi medicale din judeţ, fiind înfiinţat în anul 1905. Pentru că se răspândise zvonul că Centrul de Sănătate Voineşti va fi desfiinţat, primarii de pe Valea Dâmboviţei s-au adresat cu cerere către conducerea judeţului, solicitând să se renunţe la această decizie. Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean, ne-a declarat că nu s-a pus în discuţie niciodată desfiinţarea spitalului din Voineşti. Unitatea deserveşte întreaga populaţie de pe Valea Dâmboviţei, adică 30.000 de oameni, dispunând de Secţie Boli Interne, Compartiment Pediatrie, Gardă de Permanenţă, cabinete de ginecologie şi oftalmologie, plus substaţie de ambulanţă cu 5 maşini de intervenţie.

Descentralizare cu tensiune
Conform Hotărârii de Guvern privind descentralizarea, cinci unităţi spitaliceşti, printre care şi Centrul de Sănătate Voineşti, trebuie să intre în administrarea Consiliului Judeţean. Dacă în celelalte cazuri nu au existat probleme, la Voineşti situaţia capătă note tensionate.

image

Administraţia publică locală nu are de gând să cedeze Centrul de Sănătate Consiliului Judeţean. Primarul Gabriel Dănuţ Sandu a atacat în instanţă Hotărârea de Guvern. “Centrul de Sănătate este în domeniul public al comunei Voineşti, iar în hotărârea de guvern apare ca fiind în domeniul public al Consiliului Judeţean. Vreau să se corecteze acest lucru”, a declarat pentru “Adevărul de Seară” primarul Dănuţ Gabriel Sandu.

Primăria Voineşti a investit în lucrări de reabilitare şi modernizare
În susţinerea sa, edilul prezintă Monitorul Oficial al României, din aprilie 2002, unde, în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Voineşti sunt trecute şi clădirile care adăpostesc Centrul de Sănătate. De asemenea, există şi o hotărâre a Consiliului Local Voineşti, din martie 2005, prin care aleşii aprobă menţinerea Centrului de Sănătate în domeniul public al comunei Voineşti.

image

Dănuţ Gabriel Sandu ne-a spus că, în ultimii doi ani, a investit 1,5 miliarde lei vechi pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului de Sănătate Voineşti. Primăria are posibilitatea să suporte costurile de întreţinere pentru spital, deci nu există niciun impediment pentru păstrare acestuia în domeniul public al comunei Voineşti.

Consiliul Judeţean nu cedează
Consiliul Judeţean nu va renunţa la ideea preluării Centrului de Sănătate Voineşti, chiar dacă, la ultima şedinţă, a amânat luarea în discuţie a cazului Voineşti. Asta, după cum ne-a declarat vicepreşedintele Marin Antonescu, pentru a nu avea un “caracter tensional discuţiile. Vom ajunge în Contencios. Sunt obligat să respect legea şi să-mi apăr patrimoniul. Sunt convins că noi vom câştiga”, afirmă Marin Antonescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite