Colinde şi cadouri pentru copiii sărmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colinde şi cadouri pentru copiii sărmani
Colinde şi cadouri pentru copiii sărmani

Deţinuţii de la Mărgineni şi elevii Colegiului Naţional „Constantin Carabella“ au strâns bani, hăinuţe şi jucării pentru şase copiii. În timp ce liceenii le-au cântat colinde, deţinuţii au trimis pachete pentru cei mici şi au confecţionat ornamente de Crăciun, care au fost scoase la vânzare la spectacol.

Sute de târgovişteni au luat parte, aseară, la un spectacol umanitar dedicat copiilor sărmani de la Şcoala Specială din Târgovişte. Spectacolul „Poveste de Crăciun“ a umplut sala de la Clubul Studenţilor şi a adus pe scenă tineri talentaţi din oraş. Seara a început cu un recital de colinde cântate de elevii clasei a XII-a E de la Colegiul Naţional „Constantin Carabella“. A urmat momentul artistic al elevilor Şcolii „Octav Enigărescu“, care a fost o surpriză pentru publicul numeros: tinerii au cântat colinde bulgăreşti şi au adus pe scenă o capră.

Momentele frumoase au continuat, urcând pe scenă tineri talentaţi din Târgovişte, Bianca Cristea şi formaţia SuprreM. „Suntem la a doua ediţie şi am încercat să strângem cât mai mulţi bani pentru copiii nevoiaşi, care nu se pot bucura de Crăciun pentru că încă de mici au partea de lipsuri şi probleme. Am reuşit să cumpărăm jucării, alimente şi hăinuţi pentru şase copii minunaţi de la Şcoala Specială“, spune Denisa Pălăşan, organizatorul spectacolului.

Deţinuţii s-au gândit la copiii cu probleme

Persoane private de libertate au strâns din proprie iniţiativă, cadouri pentru copii sărmani. „Din partea Penitenciarului Mărgineni am adus 46 de pachete pentru copiii sărmani de la Şcoala Specială şi şase pachete pentru cei şase copii care au urcat pe scenă. Din cele 46 de pachete, 25 au fost oferite de persoane private de libertate. Asta a fost dorinţa lor, să ajute pe micuţi să simtă atmosfera Crăciunului“, spune Savin Liţă, preotul Penitenciarului Mărgineni. De asemenea, aceştia au dorit să contribuie la eveniment prin confecţionarea a peste 150 de ornamente speciale pentru Crăciun, produse care au fost puse la vânzare, banii mergând la copii foarte săraci prin intermediul organizaţiei „Salvaţi Copiii“, filiala din Târgovişte.

Moş Crăciun a adus zâmbetul pe chipurile triste

Atracţia spectacolului a fost Moş Crăciun, care a împărţit cadourile celor şase micuţi, asta după ce a fost fermecat de nouă fete frumoase, acestea defilând prin faţa Moşului în ţinute atractive. Micuţii au primit numeroase cadouri, dar şi bani. „Am strâns 800 de lei pentru aceşti şase copii. Le-am luat alimente, hainuţe şi jucării, dar ne-am gândit să le dăm şi câte 50 de lei“, adaugă Denisa Pălăşan, organizatorul spectacolului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite