Stiri din Targoviste

Colegiul “Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte are elevi olandezi

Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte

Targoviste

Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte

 

Zece tineri din Olanda, însoţiţi de doi profesori, participă în aceste zile la cursuri în cadrul colegiului târgoviştean, ca urmare a unui parteneriat pe care instituţia îl desfăşoară cu o unitate şcolară de acolo. În aprilie, târgoviştenii vor merge şi ei în Olanda.

Proiectul a demarat în anul şcolar 2007-2008 şi presupune un schimb de experienţă între elevii şi profesorii din cele două ţări. “10 elevi şi doi profesori din Olanda au venit în liceul nostru, participă la ore de curs, observă şi se pliază după metodele noastre. La rândul nostru, mergem în aprilie în liceul lor şi vom participa la activităţi similare. Scopul acestui proiect este acela de a valorifica tipurile de predare-învăţare, de a împrumuta ceea ce este bine, de a face schimbări benefice pentru învăţământ”, explică profesor Mădălina Marcu Popescu, în ultimii trei ani coordonator al proiectului din partea Colegiului Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte. Ei participă la ore de cultură şi civilizaţie, limbă română, istorie, geografie, informatică şi sport. Comunicarea se face în limba engleză. Totul se desfăşoară prin intermediul internetului, vizitele reciproce fiind singurele dăţi în care participanţii se întâlnesc.

Criterii pentru elevii târgovişteni: limba engleză şi mersul pe bicicletă

Profesorii olandezi stau la hotel, iar elevii în familiile copiilor români care participă în acest proiect. Tinerii au între 16 şi 18 ani şi pe lângă ore, au în program vizite la anumite obiective turistice. “Au făcut turul Târgoviştei. Le-a plăcut foarte mult. Astăzi au plecat la Bucureşti. Şi-au dorit să facă turul Bucureştiului pe jos, pentru ca ei sunt dinamici şi foarte eco. În Olanda se încearcă eliminarea mijloacelor de transport din interiorul oraşelor. Atât copiii şi adulţii circulă pe biciclete”, spune profesoara de limba engleză. De altfel, acesta a fost un criteriu de selecţie al elevilor târgovişteni care au aplicat pentru acest proiect. Cei zece tineri aleşi merg pe bicicletă şi sunt buni vorbitori de limba engleză.

Oaspeţii olandezi stau în Târgovişte până pe 14 februarie. Ei vor mai vizita Sinaia, Biserica Neargă din Braşov şi vor merge la Bran. Luni au pregătit o seară olandeză, pe care o organizează pentru elevii şi profesorii târgovişteni, care pregătesc de asemenea o seară cu specific românesc pentru vizita în Olanda.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Târgovişte

    Elevii înscrişi în clasa a IX-a vor fi repartizaţi mâine în liceele pentru care au optat. Rămâi ...

    Unităţile de învăţământ sunt pregătite să înceapă anul şcolar

    Doar 12 instituţii de educaţie aşteaptă încă un răspuns din partea DSP, în ceea ce priveşte aut ...

    Topul liceelor din Dâmboviţa

    Cel mai bine cotat este Colegiul Naţional "Constantin carabella", urmat de "Ienăchiţă Văcărescu ...

    Mate la ore, radio în pauze

    Echipa postului de radio al Colegiului “Ienăchiţă Văcărescu” este formată din liceeni de la cla ...

    FOTO RAZIE CU MASCAŢI! Poliţiştii au închis o discoteca din Cobia şi au controlat mai multe cluburi din judeţ

    Mascaţii, inspectorii ITM şi ai Gărzii Financiare le-au stricat petrecerea tinerilor de sâmbătă ...

    Avansări în grad şi dimplome, la împlinirea a 190 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române

    Vineri, 23 martie 2012, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa a sărbătorit într-un ca ...

    Ştefania Aldica, elevă a Liceului “Petru Cercel”: “Participarea la concursuri mă ajută să ating o anumită performanţă”

    Noi rezultate în plan literar pentru elevele îndrumate de bibliotecara Gabriela Stroescu. Ştefa ...

    Târgovişte: Se luptă singură cu sărăcia la 86 de ani, deşi are 8 copii, 24 de nepoţi şi 14 strănepoţi

    Tanti Floarea are 86 de ani şi este născută în Muscel. A făcut şcoala primară, după care, ca or ...

    Târgovişte: Târgoviştenii, pro şi contra uniformelor

    În câteva licee din Târgovişte, elevii au renunţat la fuste scurte, tricouri decoltate şi blugi ...

    GALERIE FOTO În ciuda vremii, olandezii s-au simţit bine la Târgovişte

    Oaspeţii olandezi ai Colegiului Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte în această dimine ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole