Codul galben a venit. Municipiul Târgovişte a fost inundat noaptea trecută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După canicula de zilele trecute, târgoviştenii au avut parte de ploaie din belşug şi vânt puternic. Precipitaţiile abundente căzute în doar o oră au inundat unul din sensurile de mers ale centurii oraşului, pasajul de pe Drumul Naţional 72 A spre Campulung Muscel, curtea Spitalului Municipal dar şi multe alte străzi. 

În pasaj, apa a depăşit o jumătate de metru, traficul fiind deviat. De asemenea,  sensul de mers către Bucureşti al centurii a fost inundat, autorităţile fiind nevoite să devieze traficul pe contrasens.

Vântul puternic a smuls acoperişuri şi copaci

Vijelia a făcut probleme în mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa. În oraşul Titu, acoperişul unui bloc a fost smuls pe o suprafaţă de 25 m şi au căzut patru copaci. Totodată, pe platforma industrială Renault, o cabină de pază a fost doborâtă de vânt, imobilizând înăuntru un paznic.
“Alţi copaci au fost smulşi din rădăcină în comunele Vişina şi Corbii Mari, iar în Potlogi, sat Vlăsceni, a fost smuls acoperişul unei locuinţe, avariind şi un autoturism. De asemenea, în oraşul Pucioasa, apa a intrat în casa unei persoane imobilizate în cărucior, iar în I.L. Caragiale o casă a fost mistuită de flăcări după ce a fost lovită de un trăznet”, a declarat Andreea Ionescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Dâmboviţa.

Trafic blocat pe DN 71

Şoferii care au circulat noaptea trecută pe Drumul Naţional 71 Târgovişte - Bucureşti au ajuns cu cel puţin o jumătate de oră întârziere la destinaţie, din cauza unui arbore căzut pe carosabil, în afara localităţii Răcari.

Potrivit SC. Electrica SA, 12 localităţi sunt sunt nealimentate cu energie electrică.  Este vorba de Croitori, Ulieşti, Vişina, Teleşti, Scheiu, Pierşinari, Poiana, Fierbinţi, Boteni, Odobeşti, Corbii şi Valea Ursului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite