Ciobanul criminal s-a predat Poliţiei Municipiului Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu trei zile, un tânăr de 30 de ani din satul Izvoare, comuna Voineşti, a lovit cu toporul în cap, la o stână de lângă Pădurea Vlăsia, un cioban cu care lucra din luna decembrie. După ce a realizat ce a făcut, dâmboviţeanul a fugit.

Martor al crimei, cel de-al treilea cioban de la stână, care le-a povestit poliţiştilor ce s-a întâmplat. Pe fondul consumului de alcool, bacii s-au luat la ceartă. Nervos din fire, Ionuţ Popescu, din Izvoare, a pus mâna pe topor şi şi+a lovit colegul de muncă. cel din urmă a căzut secerat la pământ şi aşa a rămas.

Sătenii din Izvoare povestesc că Popescu nu era agresiv decât atunci când bea. În rest, ei îl ştiu ca pe un băiat muncitor, care-i ajuta ori de câte ori era solicitat. Nu de puţine ori, bărbatul a ajuns la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Târgovişte, stând internat cu săptămânile. După ce se îmbăta, avea accente de automutilare. Îşi făcea răni pe mâini şi pe picioare, cu ajutorul unei lame de ras.

Primarul localităţii Voineşti, Dănuţ Gabriel Sandu, ne-a spus că a avut deseori probleme din cauza acestui tânăr. Cu ceva vreme în urmă, Ionuţ Popescu a spart Şcoala Izvoare. A fost reţinut atunci pentru 24 de ore şi eliberat, fiindcă porocurorii au considerat că nu prezintă pericol public.

Acum, a omorât un om. Ionuţ Popescu s-a predat în această dimineaţă poliţiştilor târgovişteni. Dacă va fi găsit vinovat că l-a omorât pe ciobanul din Snagov, va sta ani mulţi după gratii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite