Ce-i în mână nu-i minciună! Şeful CJD va lua banii de la primăriile PSD şi îi va direcţiona către Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Popescu, preşedintele CJD
Florin Popescu, preşedintele CJD

Problema finanţării proiectului de reabilitare a Spitalului încinge tot mai tare spiritele în Dâmboviţa. În timp ce consilierii USL boicotează toate şedinţele în care se supune la vot proiectul de reabilitare a spitalului, şeful CJD ameninţă că nu va mai da bani la primăriile PSD.

La mijloc este vorba de proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 22.706.008,69 lei. Din 2008 şi până în prezent, Consiliul Judeţean a încheiat contracte de sociere cu mai multe localităţi din judeţ, în vederea derulării unor proiecte de investiţii.

“Vă spun foarte clar şi deschis că nu voi mai finanţa proiectele pe care Consiliul Judeţean le are în asocierea cu primăriile PSD. Voi lua banii de acolo şi îi voi duce la spital, ca să ştie şi ai lor. Să vedem ce părere au primarii PSD despre faptul că li se blochea proiectele, aşa cum PSD îmi blochează şi mie proiectul”, a declarat Florin Popescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite