Târgovişte: Casele de amanet au devenit băncile femeilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

99% din clienţii unei asemenea firme din centru sunt reprezentantele sexului frumos. Ele nu ezită să-şi pună la bătaie bijuteriile, pentru a-şi acoperi nevoile financiare, spre deosebire de bărbaţi, care sunt opriţi de un soi de orgoliu.

Pentru un gram de aur, casele de amanet oferă sume între 41 şi 67 de lei, la jumătate faţă de cotaţia BNR.Nevoia de bani le determină însă pe târgoviştence să renunţe la mândrie şi să meargă cu un buletin şi cu cele mai de preţ bijuterii la casele de amanet din oraş. “99% sunt femei, pentru că bărbaţii sunt prea mândri să ceară bani la noi. Este o impresie greşită, nu este nimic ruşinos, dacă la bancă pot merge să-şi facă un credit, de ce nu ar face-o şi aici?”, spune Robert, administrator de amanet. Nevoile de zi cu zi îi împing de cele mai multe ori pe târgovişteni să apeleze la bunurile din casă, fie pentru a le vinde, fie pentru a obţine un împrumut de la o casă de amanet. „Am avut un băiat care a venit cu buletinul, că-l lasă la mine, să-i dau bani. Alţii au venit cu telefoane, camere foto, aspiratoare sau candelabre”, spune Robert, administrator de amanet.

Numărul celor care îşi amanetează bijuteriile este în creştere. “În fiecare zi, mai nou, fac aproximativ 10 contracte, asta în condiţiile în care în oraş sunt peste 20 de amaneturi. În acest an, am întregistrate 956 de contracte, iar numărul lor este în creştere, în fiecare lună. Disperarea îi împinge pe oameni să-şi amaneteze bijuteriile, chiar dacă sunt calculate la jumătate de preţ faţă de cursul bancar al aurului şi riscă să le piardă dacă nu fac rost de bani în termenul dat în contract”, spune Maria, administrator al unui amanet din micro 4.

Şi bogaţii aleg amanetul

Pe lângă oamenii săraci, care vin şi iau sume mici, de la 25 de lei până la 200 de lei, la casele de amanet vin şi cei mai înstăriţi, care amanetează aur pentru a obţine sume foarte mari. “Vin şi oameni bogaţi care, pentru 200 de grame de aur primesc 10.000 de lei. Îşi rezolvă problema rapid şi, după câteva zile, vin şi îşi ridică bijuteriile. La banii aceştia pentru cinci zile plătesc 300 de lei, iar pentru o lună, 1.500 de lei. Asta nu pot obţine de la bancă, au nevoie de timp şi de multe formalităţi, iar comisionul se poate schimba”, spune Robert, administratorul unei firme de amanet din centrul oraşului.

Termen de 45 de zile

La amanetare se face un contract pe maximum 30 de zile, în urma căruia se percepe un comision, de 0,6-0,7%. Casa de amanet mai permite un termen de graţie de 15 zile. După 30 de zile, omul poate prelungi contractul.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite