Caravana "Adevărul" soseşte mâine în Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina-caravană la ultimul târg de carte de la Bucureşti
Maşina-caravană la ultimul târg de carte de la Bucureşti

Târgoviştenii care doresc să-şi achiziţioneze atât cărţile, cât şi dvd-urile din colecţiile “Adevărul” vor putea să facă acest lucru mâine şi poimâine, direct de la „Caravana Adevărul”.

Dacă s-a întâmplat să rataţi un număr al ziarului “Adevărul” şi cartea aferentă, s-au epuizat încă de la primele ore ale dimineţii sau aţi fost în concediu şi nu aţi mai reuşit să-l găsiţi când v-aţi întors puteţi merge pe Platoul Prefecturii să vă completaţi colecţiile. Caravana “Adevărul” îşi începe programul la ora 10.00 şi îl încheie în jurul orei 18.00, în funcţie de numărul clienţilor. Doritorii pot cumpăra astfel numere din „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă”, “Disney”, “Enciclopedia”, „Pictori de geniu”, “Tom şi Jerry”. De asemenea, pasionaţii de filme pot achiziţiona dvd-uri din colecţii precum „Louis de Funes” sau Brigada Diverse”.

Iubitorii de literatură, dar şi cei care au acasă micuţi dornici de poveşti şi desene animate sunt aşteptaţi în număr mare pe platou. Cei care până acum se plângeau că dimineaţa numerele de la Adevărul se epuizează prea repede au şansa să-şi completeze colecţiile în doar câteva minute. “Aşteptăm de ceva timp Caravana “Adevărul”, pentru că am colecţia de cărţi incompletă. Am cumpărat majoritatea volumelor din colecţia «100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă», dar îmi lipsesc 11 exemplare. În plus, la chioşcuri găseşti foarte greu dvd-urile cu Tom şi Jerry, iar copilul meu mă ceartă zilnic pentru asta. Sebastian, băiatul meu de 6 ani, vede la televizor reclamele cu aceste dvd-uri şi se supără că eu nu i le-am adus pe toate”, spune Elena Gheorghe, 30 de ani, care aşteaptă Caravana “Adevărul”.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite