Calvar pe toate drumurile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumarii şi-au făcut apariţia pe DC 41 pentru a da o mână de ajutor şoferilor împotmoliţi
Drumarii şi-au făcut apariţia pe DC 41 pentru a da o mână de ajutor şoferilor împotmoliţi

Judeţul este în alertă după viscolul de noaptea trecută. Încă de ieri a fost întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a limita efectelor negative ale zăpezii. În Dâmboviţa, se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile.

Pe cei 265 km de drumuri naţionale, lucrează în prezent 41 de utilaje, iar pe cei 760 km de drumuri judeţene sunt 87 de utilaje de deszăpezire la lucru.

Zăpada viscolită atinge pe alocuri şi un metru. Zece maşini au rămas împotmolite

Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale şi cei ai SC LDP acţionează încă de noaptea trecută cu toate utilajele din dotare. Intervenţia este îngreunată însă din cauza faptului că ninsoarea nu s-a oprit de mai multe ore. Drumarii spun că au suficiente stocuri de material antiderapant. Şi primăriile municipiilor şi oraşelor dâmboviţene au pregătit stocuri de antiderapant şi utilaje pentru a preîntâmpina blocaje ale activităţilor sociale şi economice. Cu toate astea zece autoturisme, printre care şi o maşină care transporta patru persoane de la spitalul din Ploieşti, unde făcuseră dializă, au rămas blocate, noaptea trecută din cauza zăpezii. Blocajul a avut loc pe DC 41, între localităţile dâmboviţene Băleni şi Cornăţelu.

Nu plecaţi la drum fără lanţuri şi cauciucuri de iarnă

Poliţia îi atenţionează pe şoferi să nu plece la drum fără a-şi echipa corespunzător autoturismele. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod Galben de ninsori abundente şi viscol, valabilă şi pentru judeţul nostru, pentru intervalul 15 decembrie, ora 12.00 – 17 decembrie, ora 12.00.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite