Calea Domnească şi Calea Bucureşti vor fi îmbrăcate cu asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chinul pentru şoferii care circulau zilnic pe tronsonul Calea Bucureşti - Calea Domnească - Halta Teiş a luat sfârşit. Primăria Târgovişte a demarat de câteva zile, lucrările de reabilitare a drumului.

image

„Este un tronson important atât pentru târgovişteni, cât şi pentru cei care tranzitează oraşul pe drumul spre staţiunile montane. Este o lucrare pe care oamenii o aşteptau de foarte multă vreme. Este o lucrare care pe tot parcursul anului 2010 a fost întârziată datorită unor contestaţii inutile şi lipsite de orice logică. Cu toate piedicile, acum ase lucrează într-un ritm susţinut. Deja s-au schimbat toate bordurile pe tronsonul Halta Teiş şi Piaţa Bărăţiei, urmând ca acum să se toarne primul strat de asfalt”, a declarat primarul Gabriel Boriga.

Asfaltul se va turna în două straturi, se vor schimba bordurile şi vor fi reamenajate trotuarele. Termenul de garanţie al tuturor lucrărilor pentru cei şase kilometri de drum este de cinci ani iar banii provin de la bugetul local.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite