Călătorul orbecăie prin Târgovişte, căutând reperele turistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicatoarele care să te îndrume spre obiectivele istorice fie lipsesc, fie sunt acoperite de vegetaţie. Cetatea Târgoviştei, veche capitală a Ţării Româneşti, musteşte de istorie, însă nu este pusă în valoare printr-o promovare adecvată.

De câţiva ani, târgoviştenii aşteaptă ca obiectivele culturale şi istorice să fie puse în valoare. Municipiul merită să fie cunoscut şi prin trecutul său milenar, nu doar pentru că este locul unde au fost executaţi soţii Ceauşescu. Merită să fie promovat Complexul Muzeal Curtea Domnească, cu renumitul Turn al Chindiei. De asemenea, Muzeul Tiparului, Muzeul Sciitorilor, Muzeul Naţional al Poliţiei Române, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie. Avem biserici celebre, mănăstiri. Dar, cum să ajungă turistul în aceste puncte unde clocoteşte istoria, când nu este îndrumat de niciun fel? Pe orice intrare ai pătrunde în municipiu, nu vezi niciun panou care să te ghideze spre zonele turistice. Centrul vechi al oraşului a fost pus în valoare prin ample lucrări de restaurare. A devenit un loc poate unic în ţară prin compoziţia arhitectonică şi a culorilor, dar turistul nu are de unde să cunoască aceste amănunte. De pliante, broşuri cu indicaţii despre toate locaţiile turistice alte Târgoviştei, nici vorbă. În schimb, s-au risipit prin oraş zeci de mii de fluturaşi cu fotografia primarului Boriga, însoţită de mesaje demagogice, cu tentă electorală.

„Este o dovadă clară de nepăsare”
Am stat de vorbă, la porţile oraşului cu mai mulţi oameni străini de Cetatea Târgoviştei şi le-am privit în ochi dezamăgirea. Nu aveau niciun reper turistic. Ştiau doar din cărţile de istorie sau de pe internet câte ceva despre Turnul Chindiei. „Este o dovadă clară de nepăsare. În niciun alt oraş mare al ţării nu am găsit un asemenea grad de indiferenţă. Să nu-ţi apară în faţă nimic prin care să se facă reclamă obiectivelor istorice şi turistice, până la urmă brandurile acestui municipiu. Vii şi orbecăi pe străzi, în căutarea Curţii Domneşti sau a Mănăstirii Stelea. Păcat. E clar că autorităţile locale au alte priorităţi. Probabil mai bănoase”, ne-a declarat Ecaterina Rusnacu, din Cugir, care a trecut prin Târgovişte într-un pelerinaj pe la mai multe mănăstiri din ţară.

„Vor fi refăcute toate indicatoarele turistice în această vară”
Marius Constantinescu, city managerul oraşului, ne-a răspuns simplu că indicatoarele turistice se refac atunci când este nevoie sau când apare un obiectiv nou, iar cele existente la Târgovişte au făcut faţă până acum. Făcând turul oraşului, ne-am dat seama că indicatoarele turistice nu prea... există. Dacă mai găseşti vreun panou agăţat pe undeva, fie este degradat, fie a fost acoperit de vegetaţie. „Într-adevăr, unele indicatoare s-au deteriorat şi turistul nu mai are niciun punct de sprijin ca să ştie traseul pe care trebuie să-l urmeze pentru a ajunge la obiectivele turistice din oraş. Vor fi refăcute absolut toate în această vară”, spune Marius Constantinescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite