CURSURI Investitorii chinezi de la Dărmăneşti le asigură viitorilor anagajaţi, cursuri gratuite de electronică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înscrierile se mai primesc până pe 30 octombrie cel târziu
Înscrierile se mai primesc până pe 30 octombrie cel târziu

Cursul de tehnologie electronică se adresează celor care vor să lucreze în fabrica de la Dărmăneşti, care va fi ridicată în urma unei investiţii chinezeşti şi ţine doar o zi. Cei interesaţi se pot înscrie la sediul primăriei din Dărmăneşti, până pe 30 octombrie cel târziu.

Chinezii de la Panda Electronics au pregătit o investiţie de 180 de milioane de euro pentru ridicarea unei fabrici de electronice în localitatea dâmboviţeană Dărmăneşti şi vor ca investiţia lor să fie profitabilă.  Cu luni bune înainte ca viitoarea fabrică să fie ridicată, cei care vor să lucreze sub patronat chinesc, au posibilitatea să urmeze un curs de tehnologie electronică. Acest curs este gratuit şi durează doar o zi. Specialiştii Centrului de Electronică Tehnologică din Bucureşti, din cadrul Universităţii Politehnice, vor fi cei care îi vor învăţa pe viitorii angajaţi cum să lucreze pe aparatura pe care o vor aduce la noi chinezii.

Până acum, s-au arătat interesaţi de acest curs, mai bine de 250 de persoane, majoritatea din Dâmboviţa, dar şi din judeţul vecin, Prahova. Termenul limită de înscriere este 30 octombrie.

Fabrică de electronice

Investitorul chinez se laudă că va crea 2.251 de noi locuri de muncă. Bursa locurilor de muncă organizată pentru ocuparea acestor posturi, din luna mai a acestui an, a fost un real succes, fiind depuse 1737 de CV-uri. Investiţia se anunţă a fi cea mai mare din sud-estul Europei în domeniul producerii de componente electronice. „Înseamnă aer, oxigen, înseamnă locuri de muncă şi implicit o creştere a veniturilor populaţiei, înseamnă că aşezăm Dâmboviţa pe harta producătorilor de electronice”, a declarat Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.



La fabrica din Dărmăneşti, care va avea o suprafaţă de 106.500 de metri pătraţi, vor fi produse şi asamblate televizoare LCD, LED şi 3D, laptopuri, monitoare de calculator, monitoare touchscreen, tablet PC-uri, sisteme de navigaţie auto, şi rame foto digitale. Capacitatea de producţie proiectată a fabricii va fi de şapte milioane de unităţi pe an, iar toate componentele electronice, metalice şi din plastic vor fi fabricate în noua unitate de producţie. „Constructia va dura maxim un an de zile. Este o investiţite benefică pentru forţa de muncă din zonă. Nu priveşte numai Darmăneştiul, pentru că vin oameni şi din Prahova”, a declarat primarul comunei Dărmăneşti, Matei Gheboianu.

Peste 90% din producţia de electronice de la Dărmăneşti va fi destinată exportului, în toată Europa, Rusia, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Înscrierile se mai primesc până pe 30 octombrie cel târziu
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite