CONTRACT Senatorul Ţuţuianu îi consiliază juridic pe colegii de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii au semnat, cu cabinetul de avocatură al senatorului de Dâmboviţa, contracte de minim 1.000 de lei pe lună. Cei cu care am reuşit să stăm de vorbă au negat din start că au încheiat contractele prin prisma faptului că Ţuţuianu este şi preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa. Au spus că îl apreciază ca avocat şi de aceea au apelat la serviciile sale.

Cabinetul avocatului Adrian Ţuţuianu, care este şi senator al României, ar fi trebuit, conform declaraţiei de avere a acestuia, să încaseze lunar, peste 14.000 de lei doar din contractele de consiliere juridică încheiate cu zece primării din Dâmboviţa. Numai că, spune domnia sa, edilii nu prea îşi onorează contractul din cauza crizei financiare care bântuie şi prin administraţiile locale.

“În declaraţia de avere scrie onorariul stabilit, nu cel plătit. Sunt unii care nu mi-au plătit de trei ani, dar asta nu înseamnă că nu le acord asistenţă, că sunt colegii mei”, a declarat Ţuţuianu.

Citiţi restul poveştii în Nr. 7 al săptămânalului ADS Târgovişte, de joi, 11 august.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite