CAMPANIE DE PREVENIRE: Alertă răpire copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi, a devenit funcţional proiectul „Alertă răpire copil”, un mecanism de acţiune în situaţii excepţionale, după model occidental şi complementar activităţilor pe care le desfăşoară în mod normal Poliţia şi Parchetul.

Semnalarea cazurilor se face la numărul de telefon 112, iar alerta va fi dată în cât mai multe şi mai diverse medii, pentru a se putea culege rapid informaţii preţioase cu privire la răpire sau dispariţia cu riscuri pentru viaţa şi sănătatea copilului. În următoarele zile, locurile publice din judeţ – gări, autogări, unităţi de învăţământ, instituţii – vor fi împânzite cu materiale informative, astfel încât dâmboviţenii să înveţe cum să acţioneze atunci când iau cunoştinţă sau sunt afectaţi direct de răpirea unui copil.

„Cu sprijinul unor voluntari, vom organiza şi campanii stradale de sensibilizare a populaţiei. De asemenea, vom pune accent pe întâlnirile cu elevii, cadrele didactice, părinţi şi psihologi”, spune comisar Nina Neacşu - Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Dâmboviţa.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite