Târgovişte: Attila Brosovszki, o viaţă alături de sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Attila Brosovszki, o viaţă alături de sport
Târgovişte: Attila Brosovszki, o viaţă alături de sport

Attila Broşovszki a mers prima dată la bazinul de înot pe când avea doar şase ani, la recomandarea medicului, care a considerat că apa din bazin îl va vindeca de conjunctivită. „Nu mi-a plăcut de nici o culoare la început”, recunoaşte Broşovszki, precizând că şi-a încercat norocul şi pe terenurile echipei de fotbal UTA, acolo unde unchiul său, marele Ladislau Broşovszky era antrenor. „Am cochetat şi cu fotbalul, dar avea

Vicecampion naţional de seniori

Brosovszki a evoluat aproape toată cariera la Arad, cu excepţia unei scurte perioade în care a jucat sub fomă de împrumut la formaţia maghiară de ligă secundă Békéscsaba. În tot acest timp, fostul sportiv a reuşit să câştige două titluri de vicecampion la juniori, iar la seniori, o medalie de argint şi una de bronz: „Din păcate, marele meu of este că nu am reuşit să câştig niciun titlu de campion”.

Este arbitru internaţional

La aproape 30 de ani, Attila Broşovszki a părăsit lumea sportului de performanţă şi pentru că din polo nu te îmbogăţeşti a trebuit să se reorienteze din punct de vedere profesional. „La nivel profesionist în România se câştigă decent, doar dacă eşti unul dintre cei care prind echipa la o formaţie care se clasează pe podium sau dacă evoluezi într-un campionat puternic din Europa. Sunt jucători de polo în lume care câştigă şi un milion de euro, dar sunt foarte puţini. În rest după ce renunţi la viaţa sportivă trebuie imediat să te poţi apuca de altceva”, spune Broşovszki.

„Am încercat să devin antrenor, dar nu am avut loc de vulpoii bătrâni, care erau deja de o sută de ani la bazin şi ţineau de post cu dinţii”, îşi aminteşte fostul poloist, care nu a renunţat şi s-a orientat către arbitraj. A fluierat finala campionatului naţional, ultimul act al cupei şi acum este arbitru internaţional LEN (Liga Europeană de Nataţie), participând inclusiv la confruntări din grupele Ligii Campionilor.

Manager al campioanei de baschet feminin

În 2008, Attila Broşovszki, văr primar cu Monika Broşovszky, căpitanul echipei MCM Târgovişte, a venit la în oraşul de sub turn pentru a ocupa o funcţie de conducere în cadrul formaţiei care avea să devină campioană naţională, după un sezon cu victorii pe linie.„Anul trecut a fost destul de greu pentru mine. Am trăit experienţe noi, pentru că eu ştiam de problemele organizatorice doar din postura de jucător, dar înainte nu eram eu cel care trebuie să le rezolve”, spune Brosovszki, care în sezonul care urmează speră să ajute MCM Târgovişte să obţină cea mai mare performanţă din istoria baschetului românesc, câştigarea FIBA EUROPE CUP.

Profil:
Data naşterii: 21 martie 1974
Locul naşterii: Arad
Stare civilă: căsătorit, un copil
Studii: Facultatea de Educaţie fizică şi sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Întrebări şi răspunsuri:

Ce trebuie să ştie un tânăr care vrea să facă polo?
Un tânăr care vrea să practice polo trebuie să se înveţe mai întâi toate cele 4 stiluri de înot şi abia apoi să vadă cu ce se mănâncă acest sport. Vârsta ideală pentru a învăţa înotul este în jur de şase ani.

Cum ai caracteriza situaţia acestui sport la noi în ţară?
Polo în România este la un nivel foarte ridicat faţă de ce posibilităţi sunt. Ca să vă daţi seama unde suntem, în România se practică polo în numai patru oraşe. Prin comparaţie, la Budapesta există mai multe bazine decât în toată România. Chiar şi aşa, avem rezultate foarte bune la nivel de echipă naţională, am încheiat ultimele campionate mondiale pe locul 7, ceea ce înseamnă foarte mult.

Ce-i place:
Îmi place orice sport cu mingea. Baschet, handbal, fotbal, când am puţin timp liber îmi place foarte mult să practic unul din aceste sporturi.

Ce nu-i place:
Urăsc trufia şi mă enervează oamenii care nu-mi spun adevărul în faţă, chiar dacă acest lucru s-ar putea să mă doară.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite