Bonsai şi palmieri la Casa de Cultură a Sindicatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

În aceste zile, târgoviştenii pot admira o expoziţie de flori cu vânzare, care se desfăşoară pe foaierul mic al clădirii. Preţurile florilor variază între 7 lei, pentru un cactus mic, şi 1000 de lei, pentru un palmier de dimensiuni mari. Expoziţia va ţine cel puţin o săptămână, în funcţie de cât de repede se vând florile de pe stoc.

Bonsai, ficuşi şi palmieri sunt doar o parte dintre florile pe care târgoviştenii le pot vedea expuse la Casa de Cultură a Sindicatelor. Expoziţia a fost deschisă în weekend şi aparţine unei  societăţi comerciale de profil. Târgoviştenii pot admira în jur de 200 de specii de flori şi, la cerere, le pot cumpăra dacă doresc. “La deschiderea expoziţiei au participat peste 200 de oameni, care au fost încântaţi de florile pe care le-au admirat. De asemenea, s-au şi vândut câteva, în jur de 50 de flori. Acum, târgoviştenii care vin la spectacolele noastre sunt întâmpinaţi cu flori”, spune Alexandru Mihai, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor.
Florile sunt de toate tipurile, de la flori exotice şi până la flori pentru decorări de interior şi exterior, iar preţurile variază între 7 lei, pentru un cactus mic, şi 1000 de lei, pentru un palmier de dimensiuni mari. Cine doreşte, îşi poate achiziţiona un bonsai de 35-40 cm cu numai 75 de lei. “Florile sunt foarte frumoase şi atrăgătoare, iar preţurile nu sunt deloc mari. Oamenii care vin să admire florile expuse au de unde alege, sunt pe gustul tuturor”, adaugă acesta.

Se doreşte o expoziţie florală permanentă

Expoziţia florală este un bun prilej pentru Casa de Cultură a Sindicatelor de a primi vizita şi altor oameni, pe lângă cei care vin frecvent la evenimentele şi activităţile ce se desfăşoară în cadrul instituţiei. “Pentru noi este o lumină care se dă acestei instituţii, pe lângă spectacole şi alte activităţi pe care le organizăm aici. Noi am fi foarte deschişi dacă în Casa de Cultură a Sindicatelor s-ar găsi un loc unde să fie expuse permanent flori, pentru că acestea au atras oamenii întotdeauna şi toate generaţiile”, mărturiseşte directorul. Expoziţia va ţine cel puţin o săptămână, în funcţie de cât de repede se vând florile de pe stoc, şi sunt aşteptaţi să vină cât mai mulţi târgovişteni.
La Casa de Cultură a Sindicatelor au mai fost expoziţii de acest gen, care, de asemenea, au prins la public. Pe 1 octombrie aici se va organiza o expoziţie de pictură, dar şi de flori, dedicată persoanelor vârstnice. “Este o simbioză între flori şi pictură. Acest eveniment va fi organizat de membrii Serviciului de Ajutor Maltez din Târgovişte, împreună cu profesorul Mihai Şerbănescu, de la Şcoala de Arte. Va fi o acţiune frumoasă”, spune Alexandru Mihai.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite