Târgovişte: Nache Doru – cabanier la Bolboci din 1978

Târgovişte: Nache Doru – cabanier la Bolboci din 1978

Din 1978 este cabanier, în 2001 a devenit patron dar nu îi place cum sună. A trăit de când se ştie din activitatea de cabanier, nu a avut niciodată concediu şi de cinci ani plănuieşte să ajungă să vadă marea pentru prima dată.

A ajuns pentru prima dată în munte la 15 ani, când tatăl său a luat cabana Zănoaga. A stat cu el în fiecare vacanţă, pe urmă a plecat în armată. „Când m-am dus să dau examen la liceu la Braşov am trecut pe Valea Prahovei, am văzut stâncile şi mi-am zis că aşa e tot muntele, cum am venit aici, am prins un mare drag şi am simţit că nu aş mai pleca niciodată”, povesteşte cabanierul.

S-a întors din armată şi în 1978 a primit cabana de la tatăl său. „Am fost cabanier încă de pe atunci, din 2001 sunt patron, dar nu îmi place cum sună, eu sunt tot cabanier, patroni sunt toţi”, spune nea Doru.

A preluat cabana de la tatăl său şi îşi doreşte să predea mai departe ştafeta unuia dintre cei doi băieţi. „Cel mare s-a făcut orăşean, „s-a operat”, cel mic ar veni dar acum are copil mic şi stă mai mult pe acasă cu el. E obligatoriu să mă urmeze cineva, să aibă grijă că altfel trebuie să trăiesc până creşte nepotul”, zâmbeşte nea Doru.

Nu a fost la mare niciodată

De când se ocupă de cabană nu a avut concediu. „Eu sunt învăţat să trăiesc cu puţin, la plimbări nu mă mai duc, iar în concediu nu am fost în viaţa mea, un pachet de ţigări şi o ţuică găsesc pe acasă şi în rest trăiesc din gospodărie”, povesteşte cabanierul.

Nu a fost niciodată în concediu şi nici la mare. „Nu am văzut niciodată marea, nu îmi pare rău. Nu cred că aş putea să stau în aglomeraţia din timpul verii. De cinci ani zic că mă urc în maşină „în toamna asta” şi merg să o văd. E problemă pentru că atunci când e sezon la mare e sezon şi aici, toamna când se termină sezonul trebuie să alerg după lemne, să mă îngrijesc de silozuri, de murături. Mai ai de reparat ceva la acoperiş, mai faci ceva pe lângă cabană pentru iarnă şi când vine frigul unde să mai pleci de acasă”

Are foarte mulţi prieteni printre cabanierii din ţară

De-a lungul timpului şi-a făcut prieteni printre cabanierii din toată ţara. „Era un obicei bun al ministerului de turism, se organizau întâlniri, cel puţin o dată pe an ne întâlneam cu toţi cabanierii din ţară, eram peste 70. După Revoluţie, ne-am mai întâlnit de vreo două ori. Cabanele s-au destrămat, şi-au schimbat proprietarii. Nici nu se mai ţine cont de meseria asta de cabanier, unde te duci numai necalificaţi, înainte aveai o bază de unde puteai recruta oameni care să te ajute”, povesteşte cabanierul.

Adevărata faţă a omului la munte se cunoaşte

Despre tinerii turişti, nea Doru, vorbeşte separat, nu îi pune laolaltă pe cei de acum cu cei de pe vremuri. „Erau mai educaţi cei dinainte, cadrele didactice se ocupau de tineri, aveau tot felul de gratuităţi pe transport, telecabină, tren, era convenabil. Se făcea educaţie în inima muntelui. Acum vin cu părinţii, se dau jos din maşină, scot mingea, părinţii îşi văd de ale lor, nu mai stă nimeni de ei”, spune nea Doru.

Există o vorbă printre iubitorii muntelui, „adevărata faţă a omului la munte se cunoaşte”. Nea Doru crede că, în ultimii ani, turiştii s-au mai educat în privinţa respectării mediului. „Câteodată vin cu maşinile, mănâncă şi vin cu punga cu gunoaie şi ne întreabă unde e coşul de gunoi...”păi du-l în locul din care l-ai adus, de ce îl laşi aici”. Am avut şi printre clienţi astfel de „turişti”, îl vezi în oraş şi zici uite ce băiat finuţ este, dar când vine aici se dezbracă de caracter”, spune cabanierul.
Meserie pe cale de dispariţie

În ultima perioadă, sunt din ce în ce mai puţini turişti şi tot mai multe pensiuni, „Fiecare şi-a construit o pensiune, încearcă să înveţe din mers noţiuni de alimentaţie publică, sunt din ce în ce mai puţini cabanieri şi tot mai mulţi gestionari, despre cabanieri se vorbeşte numai sus pe creste”, povesteşte nea Doru.

Nu are niciun regret, are o meserie frumoasă şi trăieşte o viaţă frumoasă. „Au fost şi vremuri mai grele, vom trece şi peste criza asta, noi tot aici vom fi. Dacă ar fi să o iau de la început tot cabanier m-aş face”, încheie cabanierul.

PROFIL
Născut: 11 noiembrie 1953, Bezdead, jud. Dâmboviţa
Studii: Liceul Industrial Braşov
Profesie: cabanier
Familie: soţie, doi băieţi şi un nepoţel

Ce vă place:
N.D.: „Grea întrebare, de baraj, îmi place ce îi place oricărui om normal, îmi place foarte mult să citesc, nu am neapărat o preferinţă la mâncare, mai evadez din rutina asta cu orice are în componenţă un lăutar şi ce mai trebuie pe lângă el.”

Ce nu-i place:
N.D.: „Nu am înţeles niciodată bârfa, minciuna, invidia, practic toate defectele care sunt în firea omului, lucrurile acestea nu sunt potrivite nici cu mine, cu felul meu de a fi şi nici cu munţii din jurul meu.”

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Care sunt ingredientele unui cabanier?

N.D.: „Înainte se spunea că un cabanier trebuie să iubitor al muntelui, să fie tânăr, sănătos, robust, să ştie să schieze, pe atunci se căra marfa cu spatele. Omenia trebuie să fie punctul forte, trebuie să fie o gazdă primitoare, să poarte grija clientului să îl fereşti de accidente. Orice client e oaspete la tine în casă,nu poţi fi cabanier dacă eşti un nesuferit, acum pe timpul ăsta poţi să ai cabană dar asta nu înseamnă că eşti automat cabanier în puterea cuvantului.”

Cum erau cabanierii pe vremuri?

N.D.: „Până în 1989, căram marfa cu spatele, era mai greu, aveam ca sarcină şi ajutorul către salvamont. Eram obligaţi să sprijinim acţiunile Salvamont în zona în care ne desfăşuram meseria. Erai obligat să echipezi angajaţii şi să pleci în căutarea celor rătăciţi. Erai obligat să ţii cabana deschisă, iarna făceai cald pe plită şi foc în cameră chiar dacă nu aveai niciun client. Aşa era legea şi se respecta.”