Tărtăşeşti. Bătut de primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Simionescu este hotărât să îi dea în judecată pe primarul din Tărtăşeşti şi pe şoferul acestuia
Alexandru Simionescu este hotărât să îi dea în judecată pe primarul din Tărtăşeşti şi pe şoferul acestuia

Un fost angajat al Primăriei spune că a fost atacat de edil şi de şoferul acestuia, în momentul în care s-a prezentat ieri la contabilitate, pentru nişte acte. Primarul neagă însă toate acuzaţiile şi spune că era plecat la Târgovişte, la momentul incidentului din instituţia pe care o conduce.

Alexandru Simionescu, în vârstă de 28 de ani, fost angajat la Direcţia de Urbanism a Primăriei Tărtăşeşti, ne povesteşte cum a fost atacat ieri, în sediul Primăriei, de primarul Ionel Cristian Costache şi de şoferul acestuia. “Aşteptam la contabilitate. M-am trezit cu primarul şi cu şoferul său care, pur şi simplu, m-au luat la palme şi pumni, de acolo şi până pe holul Primăriei. Acum ceva timp m-au dat afară de la Primărie, pentru că nu dădeam avizele de urbanism pe care le voiau ei. Primarul acesta bate mulţi oameni aici în sat. Am depus deja plângerile la poliţie şi o să-mi scot şi certificat medico-legal. Acum sunt cercetaţi penal amândoi, el şi şoferul", spune localnicul bătut, Alexandru Simionescu. 

Primarul nu recunoaşte nimic

Primarul Costache a declarat pentru “Adevărul de Seară” că are martori care susţin că el era plecat din Tărtăşeşti, în momentul în momentul în care a avut loc incidentul, dar recunoaşte că şoferul său i-a dat câteva palme tânărului. “Eu eram plecat la Târgovişte, nu eram acolo. Băiatul acela, Simionescu, a avut o altercaţie cu şoferul meu. A înjurat-o pe nevasta lui şi atunci ei şi-au dat nişte palme. Nu am fost acolo, nu este vorba despre mine. Am martori că am fost plecat la Târgovişte la ora aia. Simionescu ăsta o căuta de mult. El a fost dat afară din Primărie prin desfacerea contractului de muncă. Îi plac femeile şi cazinourile”, a mai declarat edilul-şef.

Primarul conduce în forţă

Localnicii din Tărtăşeşti spun că nu este prima oară când edilul încearcă să-şi rezolve problemele administrative cu pumnii şi cu picioarele. În urmă cu aproximativ două luni, la o şedinţă de consiliu local, trei consilieri au fost bătuţi de primar şi de fraţii săi. Neînţelegerile au pornit de la un parc de distracţii care urmează să fie construit în localitatea Tărtăşeşti, presupunând o investiţie de circa 10 miliarde de lei. La finalul şedinţei de consiliu local, unul dintre participanţi a fost luat la bătaie de către primar. Au intervenit doi consilieri şi fraţii primarului, pentru a aplana conflictul. Primarul s-a ales atunci cu dosar penal pentru lovire.

Şoferul primarului s-a ales cu două dosare penale în doar 3 ore

La aflarea incidentului care a avut loc în primăria Tărtăşeşti mai mulţi jurnalişti au plecat la faţa locului pentru a vedea cum s-au petrecut lucrurile. În sediul primăriei însă, mai mulţi cameramani şi reporteri au fost loviţi şi înjuraţi de şoferul primarului care i-a scos afară cu forţa pe motiv că nu au voie să filmeze. Poliţia şi jandarmeria au sosit imediat la faţa locului şi au calmat spiritele dar iar pe numele şoferului, pe lângă dosarul penal întocmit pentru lovirea lui Alexandru Siminonescu a mai fost întocmit încă un dosar penal pentru lovirea jurnaliştilor.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite