Baletul “Dansez pentru tine”, coordonat de Edi Stancu, la festivalul “Cooltura Urbană”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacole de teatru, recitaluri de dans, ateliere de fotografie şi poezie, stand-up comedy, dar şi concerte, toate acestea vor fi organizate în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului “Cultura Urbană”, 24 – 26 iunie. La evenimentele care vor avea loc în acest sfârşit de săptămână, vor veni la Târgovişte nume grele din show bizz-ul românesc, cum ar fi Ianna, Smiley, Horia Brenciu sau Taxi.

Edi Stancu îşi aduce talentele la Târgovişte

Astăzi, pe scena amplasată în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte, vor urca Ansamblul Folcloric Ciuleandra, Dracula’s Girls, Baletul „Dansez pentru Tine”, condus de Edi Stancu, Amadeus şi Smiley. Tot astăzi, la Cafeneaua Artelor, cei ce iubesc comedia sunt aşteptaţi la Stand –Up Comedy cu trupa Deko.

Mâine vor avea loc ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, iar spre seară vor cânta Trupa Taxi şi Mihai Mărgineanu.  Duminică, vor avea din nou loc ateliere de creaţie şi activităţi pentru copii. Spre seară, Felicia Filip şi Orchestra Simfonică vor putea fi urmăriţi într-un recital extraordinar iar Inna şi Hhoria Brenciu & HB Orchestra, vor întreţine atmosfera până târziu în noapte.




“Conceptul evenimentului este unul complex, aducând în atenţia târgoviştenilor arta în toate formele ei de manifestare: muzică, dans, teatru, sculptură, pictură, fotografie, literatură etc. Festivalul “Cultura Urbană”se înscrie în strategia de dezvoltare culturală a oraşului Târgovişte şi îşi propune să faciliteze accesul publicului la actul de cultură”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Bertha Colea. 

Printre numele sonore care vor veni la fosta Cetate de Scaun se numără Smiley, Horia Brenciu, Felicia Filip, Amadeus, Ianna, Mihai Mărgineanu şi trupa Taxi.  Mihai Şerbanescu şi Mihail Ionuţ Rusen vor fi îndrumătorii workshop-urilor de pictură şi sculptură ce vor avea loc în Parcul Mitropoliei.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite