Stiri din Targoviste

Avocată cercetată de DNA pentru mită la un judecător

25 februarie 2010, 11:23 |  Autor: George Enache | 

Cuvinte cheie: Târgovişte, mită, judecătorie, avocat, DNA, pledoarie,

No title

Târgovişte

No title

 

Avocata Baroului Dâmboviţa Alice Constanţa Iosifescu trimisă în judecată pentru dare de mită, se declară nevinovată. „Deocamdată m-au trimis în judecată, nu am ce declaraţie să vă fac decât că eu nu sunt vinovată de acuzaţiile acelea, în sensul că îmi menţin declaraţiile date la Parchet. Mă declar absolut nevinovată”, a declarat avocata pentru Adevărul de Seară.

Ar fi dat cercei în valoare de 400 de lei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au stabilit că pe 18 ianuarie, avocata, în calitate de apărător ales al unei persoane ce avea calitate de reclamant într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Târgovişte, a dat magistratului investit să judece cauza respectivă, bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 400 lei, în scopul adoptării unei soluţii favorabile părţii căreia îi asigura asistenţa juridică. Potrivit unor surse din Baroul Dâmboviţa, avocata ar fi lipit pe spatele pledoariei finale o pereche de cercei de aur reprezentând mita pentru magistrat.

Avocata îşi vede de treabă în continuare

Chiar dacă a fost trimisă în judecată, Alice Iosifescu îşi apără în continuare clienţii, până la o decizie finală a unei instanţe de judecată. “Până la pronunţarea unei hotărâri definitive împotriva ei, se bucură de prezumţia de nevinovăţie, ca oricare cetăţean al României. Doamna avocat mai profesează încă. DNA-ul nu mi-a făcut o comunicare oficială despre acest fapt. Se presupune că ar fi mituit-o pe doamna judecător Manuela Istrate de la Judecătoria Târgovişte”, a declarat pentru Adevărul de Seară, decanul Augustin Răducanu, preşedintele Baroului Dâmboviţa. 

Alice Iosifescu a susţinut în noiembrie 2007 un examen pentru numirea în funcţia de procuror, însă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea  sa.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ea este timişoreanca "numărul 1.000" care a solicitat cetăţenia maghiară. Vezi ce câştigi dacă eşti cetăţean al Ungariei!

    Balint Rita, studentă la Facultatea de Medicină din Timișoara, este persoana cu numărul 1.000 ...

    Un şmecher cu BMW, din Târgovişte, a parcat pe trei locuri, chiar în faţa primăriei

    Ne-am obişnuit deja cu de „dovezile de bune maniere” oferite de mulţi şoferi, ba în trafic, ba ...

    Târgovişte: Iulia Maria Ivaşcu, campioană naţională la 11 ani

    A cucerit titlul de campioană naţională la tenis, are 47 de trofee cucerite până acum şi îşi do ...

    Moldoveanca Valentina Naforniță, mai bogată cu 17.000 de lire, câștigate la „Cardiff Singer of the World 2011“ din Țara Galilor

    Reprezentanta Republicii Moldova la concursul internaţional de muzică clasică BBC Cardiff Singe ...

    VIDEO Vijelia a smuls tabla de pe acoperişul unui bloc din Târgovişte şi a aruncat-o pe strada

    Vântul puternic a creat pagube la Târgovişte. Acoperişul unui bloc a fost serios avariat de o v ...

    Descoperire macabră, în prima zi de Paşte, pentru primarul din Gura Foii

    Edilul şef a găsit în heleşteul din curtea sa, cadavrul unui bărbat de aproximativ 62 de ani. I ...

    GALERIE FOTO În Târgovişte a venit iepuraşul de paşte!

    Iepuraşi, clovni şi multe ouă ornamentale au împânzit Municipiul Târgovişte. Primăria a impodob ...

    Cod Galben în Dâmboviţa pentru vânt puternic şi răcirea vremii

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare COD GALBEN valabilă şi pentru nord ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole