Autorităţile din Dâmboviţa au oprit căutările ursului ucigaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această după-amiază, prefectul Dragoş Rusu - preşedintele Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a decis să pună capăt căutărilor ursului care a omorât ieri un bărbat de 63 de ani din satul Muscel, comuna Moroeni.

Autorităţile s-au dat bătute, după ce ieri, în Dâmboviţa au fost aduşi de la Sibiu mai mulţi câini de urmă şi după ce au fost mobilizaţi zeci de jandarmi, poliţişti şi vânători! Ursul este de negăsit. Localnicii cred că fiara nu mai este demult în Dâmboviţa, că ar fi trecut în Prahova sau Braşov.

Pericolul persistă, mai ales că ursul este speriat după ce s-a zbătut mai multe ore în laţul braconierilor. Victima - Ilie Leotescu, din Muscel - a mers ieri-dimineaţă împreună cu doi complici ai săi, reţinuţi aseară de poliţişti, pentru a vedea prada prinsă în capcană. Bărbatul a fost rupt în bucăţi în momentul în care ursul a reuşit să scape, pe când Leotescu se pregătea să-l omoare cu o lance.


Rămâne de văzut dacă autorităţile vor trage la răspundere şi gestionarii fondului de vânătoare administrat de Asociaţia "Dunărea 2007", care îl are ca preşedinte pe un om de afaceri din Constanţa, apropiat cercurilor înalte de la Bucureşti. Este ştiut că în respectiva asociaţie era membru şi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite