Târgovişte: „Atenţia” pentru Bac, între 20 şi 35 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă pregătirea materiei pentru probele orale şi scrise, mulţi dintre elevi pregătesc şi de o manieră interzisă examenul propriu-zis.

Examenul de bacalaureat reprezintă pentru tinerii elevi de clasa a XII-a un pas foarte important. “Examenul de maturitate”, cum este numit de părinţi şi profesori, poate influenţa decisiv viaţa adolescentului. Considerând că-şi pot mări şansele de reuşită, elevii şi părinţii lor încearcă, în fiecare an, să îmbuneze profesorii din comisiile de examinare.

Cadouri, mâncare, băutură sau chiar plicuri cu bani, cam asta poate primi un profesor evaluator sau supraveghetor pentru a fi “mai puţin exigent”.

Banii de protocol sunt interzişi prin lege


Deşi Legea Învăţământului prevede concret că astfel de fonduri strânse pentru examen sunt strict interzise, elevii şi părinţii insistă. Aurelia Solomon, şefa Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, a declarat că toţi directorii de licee au fost instruiţi în această privinţă şi nu vor accepta strângerea banilor de “protocol”.

“S-a făcut notificare către toţi directorii. Inspectoratul se disociază de orice practică de acest gen. Unde vor fi semnale că profesorii sau directorii din liceu au admis bani de protocol, vor fi luate măsuri aspre care pot duce până la destituire şi dosare penale”, a declarat inspectorul general Solomon.

Elevii de clasa a XII-a sunt destul de rezervaţi în declaraţii. Mulţi dintre ei au spus că nu au auzit de aşa ceva niciodată. Câţiva tineri însă, protejaţi de anonimat, au dat cărţile pe faţă.

“În funcţie de clasă şi de specializare, dăm bani pentru profesori. Noi dăm câte 20 de lei pentru un covrigel, un suc, o cafea pentru profesorii care vin la noi la liceu”, a mărturisit unul dintre elevi, cu precizarea că nu ar vrea ca publicul să îi cunoască nici identitatea, nici liceul în care învaţă, pentru că profesorii ar afla cine e şi ar risca să nu mai intre în examen.

Nu toţi elevii vor să dea bani

O elevă cu rezultate foarte bune de la un alt liceu târgoviştean a spus că, la clasa ei cu profil uman, dirigintele a cerut câte 35 de lei de copil. “Nu mi se pare corect! Eu învăţ bine şi nu am nevoie de bunăvoinţa nimănui. De ce să dau bani? Pentru cei care vor copia, ca să fie lăsaţi în pace?”, a spus eleva, revoltată de practicile împământenite pe la noi.

Directorul Colegiului Economic “Ion Ghica” din Târgovişte, Suzana Ilie, a confirmat că inspectoratul a interzis aceste practici. “Protocolul pentru bacalaureat este un subiect tabu la noi în liceu. Nu vorbim despre aşa ceva nici cu părinţii, nici cu profesorii, pentru că aşa ceva la noi nu există”, a dat asigurări Ilie.

Unii părinţi ar da oricât

Deşi, aparent, banii de protocol pentru examen nici nu există, unii părinţi insistă să îmbuneze colectivul profesoral.

“Vreau să dau bani, oricât, pentru ca fiul meu să nu aibă nimic de pierdut la examen. Să nu fie tracasat la probele orale de vreun profesor, să nu îl depuncteze la scris degeaba vreun cadru didactic supărat pe organizare. Când ai stomacul plin şi eşti liniştit, parcă poţi da note mai mari”, a declarat mama unui elev de clasa a XII-a.
 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite