Armand Mihălăchioiu ar putea fi autorul scrisorii deschise către conducerea Chindiei Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul scrisorii deschise în care actuala conducere a formaţiei FC Chindia Târgovişte era criticată de modul cum gestionează lucrurile în cadrul clubului de sub Turnul Chindiei ar putea fi chiar Armand Mihălăchioiu, fostul delegat al echipei.

În urmă cu aproape patru luni, Ion Crăciunescu, preşedintele Chindiei, a renunţat la serviciile acestuia. „A redactat scrisoarea,  a dus-o la poştă să o trimită prin fax la mai multe redacţii ale ziarelor şi televiziunilor locale, acolo unde s-a prezentat cu alt nume. Din păcate pentru el, nu i-a mers, s-a aflat că el este adevăratul autor al scrisorii”, mărturiseşte un jurnalist local.
Armand Mihălăchioiu a negat că el ar fi autorul scrisorii şi a explicat cum s-a încheiat colaborarea dintre el şi FC Chindia Târgovişte. „Ştiu cine a lansat zvonul că eu aş fi autorul scrisorii, dar nu vreau să comentez. Cât despre plecarea mea, Crăciunescu m-a chemat şi mi-a zis că nu are ce să-mi reproşeze profesional, că a întâlnit puţini oameni care să facă totul atât de bine ca mine, dar că trebuie să înceteze colaborarea dintre noi pentru binele echipei. Mi-a zis că sunt presiuni mari asupra lui şi că mai multe nu poate să spună”, spune Armand Mihălăchioiu, fostul delegat al formaţiei târgoviştene.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite