Andrada Todeilă, majoreta care scrie poezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânără poetă are de gând să scoată un volum cu poeziile sale şi este de părere că cea mai importantă poezie scrisă de ea este “Zugravul”.

A început să îşi aştearnă gândurile şi ideile pe foaie, de la vârsta de 12 ani. În momentele în care este singură scrie cel mai bine. „Îmi place să scriu atunci când sunt într-o ambianţă plăcută. Atunci e ca şi cum vorbesc eu cu mine. Nu pot să scriu până nu recit ceea ce vreau să scriu pentru că aşa îmi dau seama dacă sună bine sau nu. De obicei, poeziile mele se axeaza pe sentimente. Mă inspir din viaţa mea, din viaţa prietenilor mei. Nu pot să scriu orişicum. Depinde de starea mea de spirit în acel moment”, spune Andrada.

Preferata ei este “Zugravul”

Tânără poetă scrie în special poezii despre dragoste, prietenie, viaţă dar şi despre sentimentul de mamă, cu toate că se află la o vârstă încă fracedă pentru a experimenta acest sentiment. Preferata ei este “Zugravul”. “Până acum am scris câteva zeci de poezii. Unele dintre ele sunt foarte lungi. Când mă apuc de scris, mă uită Dumnezeu cu pixul în mână. Preferata mea are vreo două pagini şi jumătate şi se numeşte “Zugravul”, mărturiseşte liceanca.

“E un bărbat aşa frumos şi aşa frumos cu firea/ Atât de tandru, de visător, ce tandră-i e privirea/ Vai, de ar putea, de şi-ar găsi iubirea/ Acesta este visul său ce-n minte-i stăruieste...” sunt câteva versuri din poezia “Zugravul” care se întinde pe două pagini.

Poezia a scris-o la două noaptea. “A pornit de la un simplu exerciţiu. M-am apucat să-mi pun ideile pe foaie la ora două noaptea. Cred ca în vreo oră am terminat-o Am scris atunci pentru că atunci mi-au venit ideile. M-am obişnuit ca să scriu imediat ce îmi trece ceva prin cap pentru că într-o noapte aveam o mulţime de idei şi până dimineaţa le-am pierdut pentru că nu le-am scris. De acum, indiferent de ce se întâmplă, pun mâna pe pix şi scriu. Măcar să-mi fac o schiţă, să nu uit despre ce este vorba”, adaugă aceasta.

În timpul liber este majoretă

Andradei îi plac mişcarea şi prietenii şi ca să le îmbine pe amândouă s-a înscris în echipa de majorete “Dracula’s Girls” din Târgovişte. “Am ajuns dintr-o întâmplare. Ştiam că se face preselecţie dar m-am dus doar ca să o susţin pe o prietenă de-a mea. La început nu am vrut pentru că ştiam îmi va mânca foarte mult timp, dar până la urmă am acceptat. M-a întrebat cineva cum mă cheamă iar eu i-am spus numele meu”, îşi aduce aminte poeta.

Ce-i place?
“Îmi plac filmele romantice, comediile simple, îmi place să dansez şi să vorbesc pe messenger cât e ziulica de lungă. Cu prietenii mei vorbesc cel mai mult”, spune Andrada.
Ce nu-i place?
“Nu-mi place ipocrizia şi nu-mi place linguşeala. Le urăsc din tot sufletul meu, nu le suport. Oamenii de genul acesta au o mare problemă şi nu se pot debarasa de ea absolut deloc.

Profil:
Nume: Andrada Todeilă
Localitatea: Târgovişte
Născută la 7 ianuarie 1995
Studii: elev în clasa a IX-a la „Contantin Cantacuzino”
Familie: un frate mai mare

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite