Amenzi de peste un miliard, în cadrul acţiunii „Târgovişte în siguranţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

Sute de şoferi care au tranzitat municipiul Târgovişte, în ultimele două zile, au fost traşi pe dreapta de către poliţişti, în cadrul unei ample acţiuni intitulate „Târgovişte în siguranţă”. Nu mic a fost şi numărul infracţiunilor constatate de agenţi la regimul circulaţiei, 275. Aproape 100 de persoane s-au ales cu dosare penale iar trei dintre acestea au fost reţinute. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 1

“Poliţiştii au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică. Au fost aplicate sacţiuni în valoare 112.200 de lei. De asemenea, au fost reţinute un număr de 32 permise de conducere şi 24 de certificate de înmatriculare şi au fost confiscate bunuri în valoare de 21.830 de lei. Totodată au fost legitimate un număr de 2.940 de persoane şi aplanate un număr de 57 de stări conflictuale”, a declarat agent Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii dâmboviţeni au fost ajutaţi şi de colegii lor din Bucureşti, Argeş, Braşov şi Prahova.

Acţiunea a avut ca obiective principale, creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea unui climat de ordine în zonele “problemă”.

Apelurile la 112 au scăzut cu aproape 75%

Pe timpul desfăşurării acţiunii, în zilele de 4 şi 5 noiembrie, numărul apelurilor venite pe 112, a cunoscut o scădere considerabilă, de la 41 de apeluri, cât veneau în medie, pe zi, la 12 apeluri. “Multe intenţii ale celor certaţi cu legea au fost descurajate, scăzând astfel, numărul apelurilor venite pe 112. Asemenea acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare, pentru prevenirea comiterii de fapte de natură penală comise în comunitate, dar şi pentru descurajarea infractorilor”, mai spune Raluca Trandafir.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite