Târgovişte: UPDATE: "Am simţit pe piciorul meu laba ursului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: UPDATE: "Am simţit pe piciorul meu laba ursului"
Târgovişte: UPDATE: "Am simţit pe piciorul meu laba ursului"

Piteştenii care au fost atacţi de urs la Padina povestesc că au trecut prin momente de groază la întâlnirea cu animalul. Ei sunt revolatţi şi de lipsa de reacţie a autorităţilor.

Cei trei piteşteni atacaţi de urs la Padina au povestit cum au fost atacaţi de urs la Padina. Atacul animalului sălbatic s-a produs după ora 2.00 noaptea, când cei trei membri ai familiei dormeau în cortul pe care îl instalaseră la Padina.

„Soţul meu dormea la intrarea în cort, eu la mijloc şi băiatul era ultimul. Am simţit, prin somn, că mă apucă ceva de gambă. Simţeam că mă doare, dar nu-mi imaginam că m-a muşcat ceva. Apoi am realizat că este un animal. Am început să ţip şi vedeam cum prelata cortului se mişcă”, spune Mihaela, cea care a fost prima atacată.

În acele momente de groază, niciunul dintre cei trei, de altfel iniţiaţi ai drumeţiilor pe munte, nu au realizat foarte bine ce se întâmplă. „Eu am simţit pe piciorul meu laba ursului, Mă călcase pe talpa piciorului. Atunci am ştiut că e urs,” spune Dumitru, soţul Mihaelei. Alexandru, fiul celor doi, a fost rănit la urmă şi muşcat de fesă, însă rănile sunt superficiale.

„Luat din somn, m-am speriat. Nu am ştiut ce se întâmplă. Nici nu am avut timp să intru în panică şi asta e bine,” spune Alexandru. Tatăl a aprins lanterna şi lumina a speriat ursoaica. Cei trei au ieşit apoi din cort şi s-au încuiat în maşină de unde tatăl a sunat la 112.

La două zile după ce au scăpat din ghearele fiarei sălbatice, cei trei piteşteni sunt revoltaţi de indiferenţa autorităţilor. „La Padina, nu exista nici măcar un coş de gunoi. Toţi aruncă resturi alimentare pe unde apucă şi asta atrage animalele. Noi am campat acolo unde ne-au indicat cei de la cabană şi am fost atacaţi. De ce zona nu era îngrădită”, spune Mihaela.

Vor continua drumeţiile, dar în altă ţară

După această experienţă terifantă din care a scăpat ca prin minune, familia Grapă nu va renunţa la pasiunea pentru drumeţii, dar îşi va alege o altă ţară.

„Nu este vina animalului. Ne-a atacat o femelă cu doi pui care, probabil, era obişnuită ca în corturi să găsesască hrană. Autorităţile noastre nu fac nimic şi lucrurile au scăpat de sub control. Este vina lor şi noi nici măcar nu avem pe cine să tragem la răspundere”, spune Dumitru Grapă, singurul care a scăpat fără nicio zgârietură.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite