Alexia şi Mihnea, cea mai tânără pereche de dans din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexia şi Mihnea
Alexia şi Mihnea

Au numai şapte ani, dansează împreună de aproape un an de zile, dar reuşesc să stârnească ropote de aplauze când apar în faţa publicului. Alexia şi Mihnea formează una dintre cele mai îndrăgite perechi de dans din Târgovişte.

De cum apar pe scenă sau pe ringul de dans, atrag atenţia publicului, care nu se poate opri din zâmbit admirativ. Asortaţi la costume, dansează fără emoţie, iar aprecierea celor care îi privesc nu poate fi alta decât: “Sunt adorabili!”. Le place să danseze şi, dacă vor continua să se antreneze, au şanse să ajungă pe marile scene ale lumii.

Alexia este mai experimentată

Cei doi copii fac parte din clubul “Feeria Dansului”, unde urmează cursuri de dansuri standard şi latino şi o au ca instructor pe tânăra Anca Nistor. Au început acum un an, când s-au înscris la o grupă de copii sub vârsta de şapte ani. Au fost singurii care au evoluat ca pereche, iar anul viitor vor participa şi la competiţii.
Alexia a fost înscrisă înaintea lui Mihnea la cursurile de dans sportiv. Ea are mai multă experienţă, nu pentru că e cu o zi mai în vârstă decât Mihnea, ci pentru că a urmat şi cursuri de balet. “Am făcut balet la Şcoala Populară de Artă, cu profesoara Mihaela Rădulescu. Mi-a plăcut baletul, dar dna profesoară nu a mai continuat cu grupa noastră de copii şi acum vin la Anca”, povesteşte micuţa. „Îmi place să dansez. Îmi plac toate genurile de muzică, dar nu am o melodie preferată”, completează Alexia. Mihnea nu a mai urmat cursuri de dansuri. „Îmi place să dansez prin casă”, îşi justifică pasiunea baiatul de şapte ani care însă se descurcă foarte bine şi pe scenă. El are, în schimb, o experienţă în plan sportiv, pe care ne-a împărtăşit-o. „La grădiniţă am făcut karate, cu ceilalţi copii. După ce am luat centura albă, nu am mai vrut să mă duc la antrenamente”, spune Mihnea, căruia i s-a părut suficient să se antreneze pentru obţinerea primei centuri în arte marţiale. Dansul îi place mai mult şi nu se gândeşte să renunţe la antrenamente.

Alexia şi Mihnea

Au dansat şi la o nuntă

Cei doi au participat la mai multe spectacole, cu diverse ocazii. Pentru acestea au urmat cu sârguinţă antrenamentele, care, pe măsură ce au evoluat, au devenit mai intense. „Anul trecut am avut câte un antrenament de o oră pe săptămână, iar acum avem câte două antrenamente de o oră şi jumătate”, explică Alexia. Pe lângă spectacole, au avut şi o coregrafie la o nuntă. Li s-a părut uşor, deşi au dansat timp de cinci minute pe mai multe stiluri, de la cha-cha-cha şi dans modern, la dansuri populare, ceea ce înseamnă o provocare la nivelul lor de vârstă şi de antrenament. „Nu a fost greu. Lumea ne-a aplaudat”, îşi aminteşte bucuros Mihnea.
Începând de anul viitor, Alexia şi Mihnea vor participa şi la competiţii de dans sportiv. În această vară au lucrat împreună foarte bine şi au reale şanse să se remarce în faţa juriilor. Instructorul de dans şi părinţii se declară mulţumiţi de evoluţia lor. Şi ei sunt sunt încântaţi de ceea ce fac şi consideră că formează o echipă bună. „Îmi place să dansez cu ea. Nu mă calcă pe picioare”, declară cu sinceritate Mihnea. „Îmi place mai mult acum, decât înainte, când eram la balet. Acolo nu aveam partener, eram doar fetiţe”, mărturiseşte Alexia motivul pentru care preferă dansul sportiv şi îşi doreşte să continue.


Profil:

Alexia Irina Stan
Născută pe 28 iulie 2004
Elevă în clasa I, la Şcoala Generală „Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti”, Târgovişte

Mihnea Ştefan Soare
Născut pe 29 iulie 2004
Elev în clasa I, la Şcoala Generală „Mihai Viteazul”, Târgovişte


Ce le place

Amândorura le plac desenele animate, în special acelea din care învaţă cum să rezolve probleme care li se pot întâmpla.

Ce nu le place

Nu le plac antrenamentele fizice pe care trebuie să le facă la sală. Dacă ar fi după voia lor, ar renunţa la flotări şi abdomene.


Întrebări şi răspunsuri

Ce ţi-a plăcut mai mult în vacanţa de vară?

Alexia: Am fost la Sighişoara. Mi-a plăcut cel mai mult că am mers la o cetate care e singura medievală şi locuită din Europa.
Mihnea: Am fost la mall la Piteşti, unde am făcut cumpărături şi am fost la film, la „Maşini 2”. Vroiam să văd cum este la mall.

Exersaţi paşii de dans şi acasă?

Alexia: Acasă n-am cu cine să dansez. Mai dau drumul la televizor şi dansez cum îmi vine mie.
Mihnea: Îmi place să dansez prin casă, când îmi pune mama muzică. Dar nu mă gândesc la paşi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite