Alexandru Oltei i-a încântat pe moldoveni cu talentul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul, în vârsta de 17 ani, a cântat la orgă, la un concurs de frumuseţe organizat în ţara de peste Prut.

Alexandru Oltei, este elev la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” şi cântă atât instrumental , cât şi vocal. Nu trece o singură zi fără să exerseze măcar o oră la instrumentul său favorit, orga. De mic a îndrăgit muzica, iar la îndrumarea părinţilor săi, la vârsta de 11 ani, a început şi studiul. „Am început să cânt de pe la 11 ani. Am început prima dată să cânt cu vocea şi apoi m-am apucat şi de instrument. Efectiv mi-a plăcut mie să cânt. Am început de jos. Cântam la petrecerile organizate între prieteni”, spune tânărul.

Nu a trecut mult timp şi a început să adune, unul câte unul, instrumente muzicale. Acum are propria formaţie cu care cântă la petreceri organizate. „După ceva timp, mi-am luat orgă, boxe, microfon şi acum am formaţia mea. Lumea ne ştie de formaţia „Tineretului”. Suntem toţi cam de aceeaşi vârstă. În total suntem patru membri, trei instrumentişti şi o voce”, spune artistul în devenire.

A început să fie căutat de oamenii care vor o formaţie la petrecerea lor iar weekendurile le are ocupate. „Am cântat în Moldova şi în multe judeţe din ţară şi suntem cât de cât apreciaţi, spun eu. Pe zi ce trece vrem să arătăm că vârsta nu are legătură cu talentul. Am bătut şi un record personal anul trecut, când am cântat la un majorat aproape 15 ore în continuu. Petrecăreţii se întrebau cât mai putem rezista pentru că la un moment dat, obosiseră ei iar noi cântam în continuare”, spune râzând Alexandru.

Nu îl interesază, pentru moment, banii

Alexandru spune că nu îl interesează banii, ci doar să vadă lumea fericită. „Niciodată nu am cântat pentru bani. Am vrut mereu să văd lumea fericită. Cam de vreo doi ani de zile îmi câştig singur banii. Până să îmi cumpăr instrumente profesionale cântam prin alte trupe. M-au ajutat în primul rând părinţii. Lor le datorez absolut totul. Ei m-au sprijinit şi mi-au dat încredere în mine. Mama mea este contabilă şi tatăl este patron de magazin”, ne explică târgovişteanul.

A cântat la un concurs de frumuseţe în Moldova

Chiar dacă este la începutl carierei de câtăreţ, Alexandru Oltei a trecut deja, de graniţele ţării. A cântat în Moldova la un festival organizat de Ambasada Romaniei. „A fost ceva care s-a întâmplat foarte repede. A fost un concurs de frumuseţe şi am fost chemat să cânt. M-a recomandat doamna directoare Tatiana Ghiţă. Acolo au mai cântat tineri din Moldova, Ucraina, Ungaria şi România.. Am cântat şi cu vocea, melodii precum „O bătrână într-o gară” şi „Made in Romania” de Loredana Groza.

Vrea să devină medic de familie


Chiar dacă mulţi nu îl cred, pentru că a pornit pe un cu totul alt drum,  Alexandru vrea să devină medic de familie. „Vreau să urmez conservatorul şi să urmez cursurile de medicină. Vreau să devin medic de familie pentru că nu este chiar o meserie care să te solicite foarte mult. Mai am doi ani de liceu şi apoi vreau să fac facultatea. Facultatea aş vrea să o fac la Bucureşti şi am de gând să continui să cânt pentru a-mi putea plăti cursurile şi cazarea la cămin sau la gazdă”, ne spune acesta.

Întrebări şi răspunsuri:
Cât ai investit în aparatură până acum?

Am investit în scule câteva mii de euro însă investiţia a meritat. Deocamdată, banii obţinuţi din cântări se duc în familie.  Le dau părinţilor mei toţi banii  pentru că au avut încredere în mine şi au riscat să îmi dea bani mulţi la început. Oricum, adevăratul meu dar de la Dumnezeu este familia. Fără familia nu aş fi reuşit nimic.

Cum ţi s-a părut Moldova?
Am stat plecat trei zile cu concursul acela şi am avut timp să vizitez şi Chişinăul. Mi-a părut un oraş drăguţ şi curat. Oamenii m-au impresionat în primul rând pentru că sunt extrem de primitori.

Ce îi place?
„Îmi place să mă distrez, să petrec mult timp cu familia. Îmi palce să fiu înconjurat de familie şi prieteni. Ador să fiu organizator de evenimente. Chiar eu am organizat Balul Bobocilor şi nu mă dau înapoi de la muncă”, spune Alex.

Ce nu-i place?
“Nu suport minciuna, trădarea. Niciodată nu le-am suportat. Nu-mi place să merg în cluburi sau în discoteci. Nici nu prea am timp de aşa ceva. Eu mă distrez foarte bine la petrecerile mele şi imi este de ajuns”, mai spune cântăreţul.

Profil:
Nume: Alexandru Oltei
Născut la 16 mai 1993
Localitatea: Târgovişte
Studii: clasa a XI-a, la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino”, Târgovişte
Familie: o soră, Alexia, în vârstă de patru ani

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite