Târgovişte: Alexandru Ivan, un creator de modă în devenire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este olimpic la specializarea arte plastice, secţia de modă, vrea să devină un cunoscut creator şi luptă să-şi deschidă, în viitorul apropiat, propriul atelier de creaţie, alături de mama lui.

Alexandru ne-a povestit că talentul l-a moştenit de la mama lui, care este croitoreasă şi care îi îndrumă paşii în cariera aleasă. Vrea să meargă mai departe şi pentru a duce la bun sfârşit visul celei care i-a dat viaţă, pentru că, spune Alexandru, a trebuit să renunţe la carieră şi la visele pe care le avea, pentru a avea grijă de familie şi de cei şase copii. În plus, la Liceul „Bălaşa Doamna”, al cărul elev este, s-a înfiinţat în urmă cu un an clasa de arte plastice, sectia modă, şi a ales să facă parte din acest colectiv, pentru că a fost şansa pe care o aştepta.

„Mi s-a părut o provocare faptul ca la liceu la noi s-a înfiinţat o astfel de clasă şi am zis să încerc şi eu, mai ales că am acasă un ajutor şi îndrumare din partea mamei”, spune adolescentul.

O pălărie din hârtie, primul obiect creat

Alexandru a creat primul său obiect vestimentar la şcoală. Era o pălărie, din hârtie, la care a adăugat tot felul de accesorii, pentru a face acest obiect diferit de cel al colegilor. Ne-a explicat că hârtia este deseori folosită atunci când eşti la început de drum, pentru a nu stirca materiale şi pentru a nu fi irosiţi, în acest fel, banii.

Prima participare, primul premiu

Adolescentul a particpat în luna aprilie, din partea liceului la care învaţă, la olimpiada de arte plastice, secţia modă, ce s-a desfăşurat la Târgu Jiu. A câştigat imediat simpatia juriului, care a apreciat ideile tânărului.    
  „Am trecut de proba eliminatorie, iar la proba de creaţie trebuia să desenez trupuri feminine în mişcare şi care să prezinte o anumită atitudine prin vestimanetaţie. Am ales să desenez nişte personaje feminine care purtau costume inspirate de la ansamblul muzeal Curtişoara”, ne-a explicat artistul.

A câştigat premiul trei şi se declară mulţumit pentru început, mai ales că a fost o concurenţă acerbă cu tineri din toată ţara, foarte bine pregătiţi şi cu ani de experienţă în spate. Nu vrea să se oprească aici. Este hotărât să obţină fără mari probleme atestatul la modă, la final de liceu, şi se pregăteşte pentru bacalaureat, care nu se anunţă tocmai uşor.

Lucrează acum la o rochie de seară

Alexandru a creat o rochie de seară pentru a fi purtată de o tânără de vârsta lui la „Balul Bobocilor”, care este organizat de liceul la care învaţă la începutul lunii viitoare. A ales roşul, pentru că este culoarea pasiunii, a tinereţii si se va potrivi fetei care o va prezenta.

„Dacă mulţi au ales verde sau gri pentru creaţiile lor, eu am ales roşul pentru a ieşi în evidenţă, pentru a exprima tinereţea, voioşia, buna dispoziţie”, explică tânărul. Ne-a mărturisit că are schiţate mai multe obiecte vestimentare şi că va folosi pentru aceastea culorile sale preferate precum violetul, roşul, galbenul, orange, mov sau verde.
Ştie că nu este uşor şi munceşte în fiecare zi, cel puţin trei ore, pentru ca ceea ce iese din mâinile lui să placă celor din jur şi mai ales celor care vor purta creaţiile sale.

Întrebări şi răspunsuri:

Te gândeşti să faci bani, pe viitor, de pe urma creaţiilor tale?
A.I: Da, sigur, mă gândesc că în viitor aş putea deschide o casă de modă, unde aş putea lucra împreună cu mama mea şi cu una dintre cele cinci surori, care are un real talent atunci când vine vorba despre călătorie.Voi analiza piaţa şi voi vedea la timpul potrivit.

Ce creator de modă de inspiră?
A.I.: Nu am un nume preferat. Mă uit la toţi şi încerc să învăţ de la fiecare câte ceva. Îmi plac îndeosebi creatorii din străinătate şi mai puţin cei din România. Nu vreau să deranjez pe nimeni cu afirmaţiile mele, dar mi se pare că în străinătate se vorbeşte mai puţin şi se lucrează mai mult, pe când la noi este invers.

Ce-i place:
Îmi plac foarte mult filmele, iubesc să fac fotografii, sunt pasionat de arta fotografică, îmi place să surprind oamenii mai ales în momentele lor frumoase. În plus, peisajele trebuie să fie calde, să îţi dea o stare de bine. Îmi place sportul, mai ales forbalul.

Ce nu-i place:
Nu îmi place frigul, cearta, invidia, oamenii trişti. Urăsc culoarea orange ţipător.

Profil:
Născut: 6 iulie 1991 Bucureşti
Studii: elev al clasei a XII-a B la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”
Familie: cinci surori

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite