Alegeri cu tot tacâmul pentru conducerea Consiliului Elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început numărarea voturilor
A început numărarea voturilor

Proces electoral în bună regulă aseară la Şcoala “Mihai Viteazul” din Târgovişte. Elevii de gimnaziu s-au aliniat şi au aşteptat răbdători în faţa secţiei de votare să le vină rândul.

Şcolarii au intrat rând pe rând în clasa transformată ad-hoc în secţie de votare, au luat de la reprezentanţii comisiei buletinele de vot, după care au intrat în cabină şi au ales conducerea Consiliului elevilor: preşedinte, trei vicepreşedinţi şi secretar. Un experiment civic deosebit, care are rolul de a-i iniţia pe elevi în tainele adevăratului proces electoral.

Două săptămâni de campanie electorală!


Niciun copil nu a putut să-şi exprime dreptul de vot, dacă nu avea asupra lui carnetul de note. Ca şi în sfera politicului, comisia nota ziua votului şi ştampila ultima filă a carnetului, ca dovadă a participării la scrutin şi astfel să nu existe posibilitatea votului multiplu.

Trebuie menţionat că, înainte să se ajungă la această ultimă fază, candidaţii s-au aflat în campanie electorală timp de două săptămâni. Fiecare, după posibilităţi, ingeniozitate şi har, şi-a alcătuit platforma-program, pe care a afişat-o în şcoală şi pe internet sau a transmis-o oral, în întâlnirile electorale organizate cu fiecare clasă în parte.

“Consiliul Elevilor se va întruni o dată la două săptămâni şi va dezbate nemulţumirile elevilor, problemele de disciplină, va alcătui programe extraşcolare. Spre exemplu, de doi ani, organizăm «Disco Mărţişor». Anul trecut, am iniţiat şi concursul «Cel mai frumos animal»”, spune Cerasela Cociug, profesorul care coordonează Consiliul Elevilor.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite