Al doilea bărbat mâncat de urs în nordul județului Dâmbovița

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un pădurar a fost atacat de urs foto:arhivă
Un pădurar a fost atacat de urs foto:arhivă

Un bărbat a fost găsit mort în această dimineață la Moroeni, județul Dâmbovița. Cel mai probabil omul a fost atacat de un urs. Oamenii vorbesc acum că ursul omorât după primul atac, cel de sâmbătă, 15 septembrie, nu a fost ursul criminal.

Sătenii susțineau că ursul capturat de autorități nu ar fi cel care l-a omorât pe bătrânul din Dealu Frumos și a mai atacat alte două persoane în decurs de numai șase ore. Ce-i drept, bărbatul din Muscel prinsese ursul într-o capcană și atunci a fost atacat și omorât. Asta înseamnă că este posibil ca ursul să nu aibe nicio legătură cu cel de sâmbătă.

Potrivit autorităţilor locale, victima, un bărbat în vârstă de 60 de ani, era braconier.Localnicii spun în schimb că nici vorbă de așa ceva.

În acest moment, la faţa locului s-au deplasat criminaliştii, dar şi vânători, întrucât bărbatul ucis astăzi de urs a murit într-o zona aflată în carantină.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite