Ajutor. Bonele, comori de sărbători în familiile cu copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bonele, comori de sărbători în familiile cu copii
Bonele, comori de sărbători în familiile cu copii

Sărbătorile sunt reuşite în măsura în care părinţii îşi ştiu copiii în siguranţă. Târgoviştenii apelează la cunoştinţe, anunţuri de pe net sau din ziare pentru a găsi o persoană potrivită pentru a sta lângă copii, în timp ce ei sunt la petrecere.

Cuplurile care doresc să plece pentru câteva zile din oraş pentru a petrece sărbătorile caută fete care să rămână lângă copii acasă. Cum în Târgovişte nu există o agenţie de baby-sitter, oamenii apelează la cunoştinţe sau la anunţurile de pe internet şi ziar. Pentru câteva sute de lei, fetele au grijă ca micuţii să mănânce la timp şi să respecte programul de odihnă şi plimbare.

Acesta este şi cazul Cristinei Georgescu, o tânără în vârstă de 24 de ani care în perioada Sărbătorilor va sta cu Octavian, un băieţel de 4 ani. Cum ea este vecină cu soţii Popescu şi nu are niciun plan pentru Crăciun, a acceptat să stea două zile cu băiatul. “Oricum eram singură de sărbători şi mi s-a părut o idee bună să stau cu Tavi, mai ales că este un copil cuminte şi ascultător. Nu este greu să-i dau mâncărică şi să îl supraveghez. Ziua o să ies cu el să ne plimbăm, dar mai puţin, că acum e frig pentru el şi mi-e teamă să nu răcească”, spune Cristina.

Familiile cu copii apelează la bone recomandate de cunoştinţe sau chiar la vecine, pentru a-şi lăsa micuţii. O persoană găsită într-un anunţ din ziar sau internet nu prezintă atâta încredere ca o persoană cunoscută. “O cunoaştem pe Cristina de mulţi ani şi ne este uşor să plecăm şi să o lăsăm cu Tavi, mai ales că nu este pentru prima dată când rămâne singură cu el. Nu aş apela la anunţuri pentru că îmi este teamă”, spune mama băiatului.

Vacanţă fără copil

Familia Popescu este formată din Mihai şi Andreea, doi tineri care şi-au dorit foarte mult un copil. La un an după căsătorie au aflat că vor avea un băiat. Şi-au dedicat tot timpul micuţului, având grijă să îi ofere toată afecţiunea părintească. Au renunţat la plăcerile lor pentru a fi alături de Tavi în primii ani de viaţă. Acum băiatul are 4 ani, motiv pentru care tânăra familie a plănuit să plece de Crăciun la Braşov, pentru două zile.

150 de lei pe zi


Pentru că o să stea cu Tavi două zile, tânăra târgovişteancă va primi de la părinţi trei sute de lei. “Nu am negociat plata serviciilor pentru că noi ne-am dorit foarte mult să plecăm de sărbători. Nu este uşor să găseşti o persoană competentă pentru copilul tău. I-am spus că îi vom da trei sute de lei şi a fost mulţumită”, spune mama băiatului.

Salariul unei bone, de la 800 de lei

Salariul unei bone este cuprins între 800 şi 1.400 lei şi depinde de program, atribuţii şi experienţă. O bonă trebuie să fie o persoană serioasă, bine organizată, aptă fizic şi psihic pentru această activitate.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite