Aghiasmă de la Mănăstirea Nucet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 29 aprilie 2011, în Săptămâna Luminată, cu ocazia  marii sărbători a Izvorului Tãmãduirii, Arhiepiscopia Târgoviştei, împreună cu Mânăstirea  Nucet, invită credincioşii să participe, în număr cât mai mare, la hramul Mânăstirii Nucet, începând cu ora 8.00.

După oficierea Sfintei Liturghii va avea loc sfinţirea apei (Aghiasma mică), la cunoscutul loc, denumit “Fântâna de leac”, unde atât, cu ocazia acestei sărbători, dar şi în timpul anului, pelerinii vin, pentru a lua apã sfinţitã.

Reamintim că biserica Mânãstirii Nucet a fost ctitorită de către Gherghina Pârcălab, unchiul lui Radu cel Mare, şi de către soţia sa Neaga, şi este construită pe acel loc unde Sfântul Nicodim de la Tismana sau ucenici ai sãi au întemeiat Mânãstirea Nucet, aproximativ, în jurul anului 1400.

În anul  1994, printro frumoasă ceremonie, Mânăstirea Nucet a fost reactivată, ca mânăstire de călugăriţe, ea fiind restaurată şi înfrumuseţată între anii 2000-2004, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului  Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON.  Astãzi mânăstirea este un cunoscut centru de rugãciune, spiritualitate şi culturã româneascã.

Buletin informativ remis de Arhiepiscopia Târgovişte

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite